Reacția lui Claudiu Niculescu, după ce ce Voluntariul a câștigat cu Pandurii: „După această serie bună, de ce să nu îndrăznim mai mult?”

Redactor:
Dan Mirea
Reacția lui Claudiu Niculescu, după ce ce Voluntariul a câștigat cu Pandurii:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La finalul unui nou meci câștigat de Voluntari, scor 3-1, cu Pandurii, Claudiu Niculescu s-a arătat încântat de jocul prestat de echipa sa, dar și de parcursul pe care l-a avut în play-out.

Tehnicianul Voluntariului consideră că Voluntariul a scăpat de emoțiile retrogradării și că din acest punct pot îndrăzni la mai mult în play-out-ul Ligii 1: „Vom vedea Voluntariul în Liga 1 și din sezonul următor. Am avut puțină teamă înaintea acestui joc, pentru că joi am jucat un meci important. S-a văzut azi o mare oboseală la unii dintre ei, dar am încercat să-i aduc cu picioarele pe pământ, după victoria din Cupa României. Știam ce meci ne așteaptă aici, pentru că ei jucau una dintre ultimele cărți.

Am ieșit după o săptămână grea, am avut trei meciuri în deplasare și le-am câștigat. Am luat un avantaj bun, dar nu am scăpat de griji. Vom scăpa aunci când matematic nu mai există niciun risc. După această serie bună, de ce să nu îndrăznim mai mult? Am și vorbit cu băieții, au calitate”, a declarat Niculescu la DigiSport.   

În urma acestui rezultat, Pandurii este pe locul 6, cu 17 puncte, în timp ce Voluntariul este pe 3, cu 27 de puncte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
CLIENȚII LIDL România trebuie să știe. Anunțul a fost făcut chiar ÎNAINTE de Paște
CLIENȚII LIDL România trebuie să știe. Anunțul a fost făcut chiar ÎNAINTE de Paște
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…