Acasa » Alte Sporturi » Handbal » 5 zile până la marele meci România – Serbia. Alexandru Dedu: „Trebuie să fim puternici fizic și lucizi pentru a pune în aplicare ceea ce o să ne ceară antrenorul”

5 zile până la marele meci România – Serbia. Alexandru Dedu: „Trebuie să fim puternici fizic și lucizi pentru a pune în aplicare ceea ce o să ne ceară antrenorul”

5 zile până la marele meci România - Serbia. Alexandru Dedu: "Trebuie să fim puternici fizic și lucizi pentru a pune în aplicare ceea ce o să ne ceară antrenorul"

Naționala de handbal masculin a României va întâlni puternica reprezentativă a Serbiei, pe 4 mai, ora 20.00, în Sala Lascăr Pană din Baia Mare, în preliminariile pentru EURO 2018. O victorie a tricolorilor ar însemna în mare proporție calificarea la turneul final după o absență de 22 ani!

„Realist vorbind, noi plecăm cu șansa a doua în această confruntare, dar la fel am plecat și în meciul cu Belarus și în cel cu Polonia. Ce îmi doresc este ca băieții să fie sănătoși în primul rând și să se dăruiască pe teren. Va fi și un duel tactic, și aici suntem bine reprezentați, trebuie în schimb să fim puternici fizic și lucizi pentru a pune în aplicare ceea ce o să ne ceară antrenorul”, a precizat președintele FRH Alexandru Dedu.

În ceea ce privește rivalitatea dintre cele două reprezentative de handbal masculin, președintele FRH a amintit faptul că „toate meciurile sunt importante, meciul cu Serbia are și o încărcătură istorică, tot timpul am avut meciuri importante și cu plăcere îmi aduc aminte când Serbia și România erau vârfuri”.

Totul a fost pregătit în cel mai mic detaliu pentru acest meci, inclusiv locul desfășurării fiind unul ales special pentru această partidă de către reprezentanții Federației Române de Handbal. „Nu am ales întâmplător Baia Mare, sunt mai mulți factori care au dus aici: în primul rând, avem nevoie de public cunoscător care sesizează importanța acestui meci, public care să fie lângă echipa națională. În al doilea rând, Baia Mare este un oraș al handbalului, care trece printr-un moment nu tocmai fericit în momentul de față și am vrut să arătăm sprijinul federației și faptul că ne pasă de ceea ce se întâmplă acolo. Iar în al treilea rând, a fost și o alegere strategică fiindcă am vrut să fie cât mai departe de granița cu Serbia”, a precizat președintele FRH Alexandru Dedu.

Antrenorul naționalei, Xavier Pascual, a convocat 7 jucători de peste hotare pentru meciurile împotriva reprezentanților Serbiei. Printre modificările efectuate, comparativ cu lotul din meciurile cu Belarus și Polonia, se numără revenirea lui Dan Racoțea, debutul lui Javier Humet sub tricolor și renunțarea, pentru această partidă, la pivoții Ionuț Rotaru și Iulian Stamate, interul dreapta Bogdan Criciotoiu, extrema stângă Nicușor Negru și portarul Ionuț Irimuș.

Lotul României: Portari: Mihai POPESCU (Saint Raphael Var Handball), Ionuț IANCU (CSM București)
Extreme stânga: Chike ONYEJEKWE (HC Odorhei), Răzvan PAVEL (AHC Potaissa Turda)
Extreme dreapta: Valentin GHIONEA (Orlen Wisla Plock), Andrei MIHALCEA (HC Odorhei)
Pivoți: Dan Andrei SAVENCO (Dinamo București), Andras SZASZ (HC Odorhei), Marius MOCANU (Dinamo București)
Interi stânga: Dan RACOȚEA (Orlen Wisla Plock), Ionuț RAMBA (TBV Lemgo), Georgică CÂNTEC (AHC Potaissa Turda), Radu LAZĂ‚R (AHC Potaissa Turda)
Interi dreapta: Marius SADOVEAC (Tremblay en France), Javier HUMET (CSM București), Demis GRIGORAȘ (Grundfos Tatabanya)
Centri: Alexandru CSEPREGHI (USC Handball), Cristian FENICI (SCM Politehnica Timișoara)

Înaintea acestui meci, România ocupă primul loc în Grupa 2 de calificare, cu maximum de puncte după două etape (4), în urma victoriilor repurtate în fața naționalelor Belarusului (deplasare) și a Poloniei (acasă). Primele două locuri obțin biletele pentru EURO 2018 din Croația. Un rezultat pozitiv în cele două meciuri împotriva Serbiei (returul pe 7 mai) ar însemna în mare parte, o calificare la Campionatul European după 22 ani de absență.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro