Iașiul a încheiat turul play-out-ului fără înfrângere. Florin Prunea, după remiza cu ASA: „A fost unul din acele meciuri când orice ai face, nu intră în poartă”

Iașiul a încheiat turul play-out-ului fără înfrângere. Florin Prunea, după remiza cu ASA:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă Iașiul a pierdut două puncte importante pe teren propriu cu ultima clasată ASA Târgu Mureș, în urma remizei de luni, scor 0-0, în etapa a 7-a a play-out-ului Ligii 1, președintele executiv al CSM Poli, Florin Prunea, și-a felicitat jucătorii după joc pentru evoluție. Șeful executivului clubului din Copou consideră că meciul ar fi trebuit închis încă din prima repriză, când elevii lui Eugen Neagoe au ratat câteva mari ocazii.

„Am făcut o primă repriză foarte bună, am ratat câteva ocazii mari. Ar fi trebuit să închidem meciul încă din prima parte, dar ne-a lipsit concentrarea la finalizare. Culmea e că la ultima fază puteam pierde meciul. Așa se întâmplă în fotbal. Când ratezi multe ocazii, fotbalul nu te iartă. Nu am ce să le reproșez băieților. Au vrut, au muncit, dar nu a fost să fie. A fost unul din acele meciuri când orice ai face, nu-ți iese, nu intră în poartă”, a declarat Prunea.

Oficialul din Copou i-a lăudat pe tinerii Vlad Danale și Sabin Moldovan, care au intrat bine pe final de meci și au înviorat ofensiva Iașiului: „Cei doi copii au intrat bine în joc, s-au bătut, au fost activi. Ei sunt viitorul Iașiului. Merită încredere și cu siguranță vor crește”.

Opt meciuri fără înfrângere

CSM Poli Iași a ajuns, după remiza cu ASA, la al optulea meci consecutiv fără înfrângere, având cinci victorii și trei egaluri. Paradoxal, echipa lui Neagoe a bifat două din cele trei remize cu echipe aflate la retrogradare, Pandurii și ASA Târgu Mureș. „Se câștigă foarte greu punctele, nu putem spune că sunt echipe bune sau slabe. Toate meciurile sunt dificile, echilibrate, nu se câștigă la mai mult de un gol diferență”, a adăugat Prunea.

La finalul turului play-out-ului Ligii 1, după 7 etape, CSM Poli Iași e lider, cu 30 de puncte, cu unul mai mult decât Gaz Metan Mediaș. ASA Târgu Mureș e ultima clasată, cu 12 puncte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au…
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era "Trăiește viața fără…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită de o mașină
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită…
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers…