Clipele de teroare, descrise de un fotbalist de la Dortmund: „Nu știam dacă mai urmează alte explozii. Stăteam lângă el și…”. Prima declarație „din interior”, după ce o bombă a explodat lângă autocarul echipei

Clipele de teroare, descrise de un fotbalist de la Dortmund: "Nu știam dacă mai urmează alte explozii. Stăteam lângă el și...". Prima declarație "din interior", după ce o bombă a explodat lângă autocarul echipei

Roman Burki, portarul care ar fi trebuit s-o apere pe Borussia Dortmund de atacurile celor de la AS Monaco, în prima manșă din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, a povestit despre clipele de teroare, după ce o bombă a explodat lângă autocarul echipei.

Borussia Dortmund ar fi trebuit să dispute de la 21:45 meciul din Liga Campionilor cu AS Monaco, dar imediat după ce autocarul echipei a plecat spre stadion a fost ținta unui atac cu bombă. Marc Bartra a fost singurul rănit și transportat la spital, iar meciul a fost amânat.

  • Atacul a avut loc la 10 kilometri distanță de stadionul Borussiei.
  • Fanii lui AS Monaco au devenit solidari cu germanii și au strigat minute în șir: „Borussia, Borussia!”

Roman Burki a relatat pentru publicația Blick clipele de dinainte de atac și din momentul incidentului: „Am părăsit hotelul la 19:15. Autocarul a intrat pe drumul principal, iar în acel moment s-a auzit un zgomot puternic, o explozie. Stăteam în ultimul rând, lângă Marc Bartra, care a fost lovit de fragmentele desprinse din geamul spart.

După explozie, ne-am ghemuit și alții, care au putut, s-au așezat pe podeaua autocarului. Nu știam dacă alte expozii urmau să se producă. Poliția a fost pe fază, imediat la fața locului, și am fost în siguranță. Suntem șocați! Nimeni nu se mai gândește la fotbal acum, a declarat Burki pentru publicația din Elveția.

  • Organizatorii oferă cazare gratuită fanilor francezi care au făcut deplasarea.
  • Fanii pot cere banii înapoi pe bilete plătite pentru manșa tur.

Deși e greu de crezut că fotbaliștii lui Dortmund s-ar mai putea concentra asupra meciului din Liga Campionilor, UEFA a decis ca prima manșă din „dubla” cu francezii să aibă loc miercuri, de la 19:45.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]