Ramona Farcău și-a anunțat retragerea din activitate. „Ceea ce nu poți împiedica, grăbește! A venit momentul schimbării”

Ramona Farcău și-a anunțat retragerea din activitate.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ramona Farcău (37 ani), golgheterul Jocurilor Olimpice din 2008 (Beijing) și vicecampioană mondială în 2005, a anunțat că își va agăța ghetele în cui la sfârșitul acestui sezon. Extremă polivalentă, handbalista și-a anunțat această decizie la scurt timp după derby-ul pentru promovare în Liga Națională, între Dinamo și Rapid (scor 28-22). „Ramo” activează în acest sezon la gruparea din Ștefan cel Mare, ea reprezentând primul transfer mare al acestui club în tentativa de a promova în premieră în prima ligă la handbal feminin.

Farcău a făcut public anunțul pe pagina personală de Facebook:

  • „Dragi prieteni,
  • Cand constat cate lucruri s-au schimbat, in ultima vreme, in jurul meu si ca multi dintre cei care ar trebui sa reprezinte un real suport pentru atingerea performantelor au ajuns sa ia in deradere valorile sportului, realizez ca a venit momentul sa privesc catre alte orizonturi. Este poate cel mai greu moment din cariera, pentru ca mai mult de jumatate din viata mi-am dedicat-o acestui sport, pentru ca iubesc si respect handbalul, pentru ca am pus suflet in tot ceea ce am facut, dar un proverb german spune ca „Ceea ce nu poti impiedica, grabeste!” Si chiar daca corpul imi spune „Continua!”, mintea imi spune „Este timpul sa te opresti!”. Asa ca a venit momentul schimbarii. La finalul acestui sezon voi spune „Adio!” carierei de jucatoare, dar nu si sportului! Doresc sa le multumesc public atat celor care mi-au oferit increderea si suportul necesar, de-a lungul carierei, iar lista acestora este foarte lunga, cat si celor care se straduiesc sa aduca sportul romanesc pe un drum corect. Va promit ca ne vom revedea foarte curand, insa toate detaliile viitoarelor proiecte, precum si argumentele retragerii, le voi face publice, la sfarsitul acestui sezon, intr-o conferinta oficiala de presa.
  • Va imbratisez!”

Ramona Farcău a început handbalul de mare performanță la HC Zalău, cu care a și câștigat primele titluri în Liga Națională, dar apogeul l-a atins cu Oltchim Rm. Vâlcea, cu care a și câștigat Cupa Cupelor în 2007 și a disputat finala Ligii Campionilor în 2010 plus alte câtvea semifinale, dar și la echipa națională, pentru care a adunat 196 de selecții și a înscris 656 goluri. Ea a fost golgheterul Jocurilor Olimpice din 2008, fiind jucătoare de bază a naționalei mai bine de 6 ani, evoluând acolo unde a fost mai mare nevoie, extremă stânga sau extremă dreapta.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…