Rivalitatea Petrolul – Steaua, exportată în Olanda. Suporterii „găzarilor” și cei ai echipei Vitesse Arhnem, mesaje „de dulce” la derby-ul local cu NEC Nijmegen, a cărei galerie este înfrățită cu cea stelistă

Rivalitatea Petrolul - Steaua, exportată în Olanda. Suporterii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suporterii echipei Petrolul Ploiești au bătut peste 2.100 de kilometri pentru a asista la meciul Vitesse Arhnem – NEC Nijmegen (scor 2-1), disputat pe 2 aprilie, în etapa 28-a din prima ligă olandeză, și pentru a afișa mesaje anti-Steaua.

Galeria „găzarilor”, care acum susține financiar FC Petrolul Ploiești 1952, liderul Ligii 4 Prahova, este înfrățită cu galeria echipei olandeze Vitesse Arnhem. La începutul acestei luni, un grup de ploieșteni a mers până la Arnhem, pentru a încuraja echipa locală în derby-ul cu rivalii locali de la NEC Nijmegen, a căror galerie este înfrățită cu cea stelistă. Trebuie menționat aici, însă, că este vorba de suporterii steliști de la Peluza Sud, care susțin echipa Armatei, și nu fcsb-iștii.

„Noi am fost prezenți, steliștii nu. Ei au trimis doar un mesaj de susținere pentru cei de la NEC, cu care sunt înfrățiți”, a declarat un suporter ploieștean pentru ProSport. „A fost un spectacol mai frumos decât la meciurile cu Ajax și cu Feyenoord. Se simțea că este un meci al orgoliilor. Spre deosebire de România, în Olanda este permis să bei bere inclusiv pe stadion. Organizarea este făcută de așa natură încât nu dai ochii cu suporterii adversarilor. Toată lumea se distrează”, a povestit același suporter.

După 30 de etape, Vitesse este pe locul 5, cu 48 de puncte, iar Nijmegen – pe 16, cu 28 de puncte.

De la Ploiești până la Arnhem sunt, pe șosea, 2.100 de kilometri. Dacă este parcursă fără opriri, disanța poate fi acoperită în aproximativ 21 de ore, conform e-distance.com.

Matei Udrea / Redactor
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…