Să nu poftești la nimic din ce este al aproapelui tău! Un club din Germania a găsit soluția „anti-John Terry”. Ce pățesc jucătorii care se dau la iubitele colegilor de vestiar :)

Să nu poftești la nimic din ce este al aproapelui tău! Un club din Germania a găsit soluția "anti-John Terry". Ce pățesc jucătorii care se dau la iubitele colegilor de vestiar :)

Conducerea unui club de amatori din Germania ține foarte mult la unitatea grupului, astfel încât a decis să introducă o amendă pentru cei care intră într-o relație cu prietena vreunui coleg de vestiar. Cei care își asumă acest risc trebuie să plătească 500 de euro.

Cei de la Marialinden – o echipă de amatori din Germania – vor să păstreze relații cât mai bune între jucători. S-au gândit astfel să pună o amendă pentru jucătorii care se dau la prietenele colegilor. Dacă un jucător intră într-o relație cu prietena sau soția unui jucători, este obligat să plătească o amendă de 500 de euro. Până acum, n-a existat însă niciun astfel de caz.

Conducerea clubului a întocmit însă un regulament destul de strict pentru o echipă de amatori. Cei care urinează la duș sunt amendați cu 5 euro, iar cei care mănâncă de la fast-food înainte de meciuri sunt și mai aspru pedepsiți – amendă de 20 de euro. Cu banii colectați, jucătorii de la Marialinden intenționează să meargă la vară într-o excursie în Mallorca. Marco Kattsorke, căpitanul echipei, este de părere că va reuși să strângă din amenzi în jur de 2-3.000 de euro.

În fotbalul mondial, cel mai celebru caz în care un jucător a avut o relație cu iubita unui coleg este cel al lui John Terry. Acesta a întreținut relații sexuale cu prietena lui Wayne Bridge.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]