VIDEO | Camora și-a ales coechipierii într-un prim „11” fabulos. Echipa care ar domina an de an campionatul Ligii 1: ce mai fac acum jucătorii care luau titluri în România și obțineau victorii fabuloase în Liga Campionilor

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mario Camora a schimbat, din 2011, mai multe generații la CFR Cluj, a devenit căpitanul echipei în cele din urmă, și a jucat alături de fotbaliști fabuloși în campionatul României și în Liga Campionilor

Singurul rămas din loturile de străini transferați de gruparea din Gruia, Camora a alcătuit un prim „11” al jucătorilor care au marcat, prin evoluțiile lor, prestațiile echipei, iar din echipa de start nu a putut lipsi chiar el: „Cred că în primul an a fost echipa cea mai puternică. Beto în poartă, cu care am câștigat titlul. Linie de fundași… e obligatoriu să mă pun pe mine, pentru că nu era altul. A fost Sepsi, dar a jucat mijlocaș. Piccolo, Cadu, căpitanul primului 11. Fundaș dreapta – Tiago. Să văd cum fac echipa să nu bag 12. Gabriel Mureșan a făcut campionate foarte bune, Sougou pe dreapta, pe stânga Deac, în față Kapetanos și pe Weldon. Și mai am nevoie de un mijlocaș. Era Renan, dar a stat puțin cu noi, doar 6 luni. Mai greu acum, au venit mulți jucători. Dar pot să-l pun pe Renan… nu! Pe Sixto Peralta, pentru că a stat mai mult cu noi. La cum lucra la fiecare antrenament era un exemplu pentru noi. E un jucător care a jucat la o echipă mare”.  

CFR Cluj 4-1-3-2: Beto – Tiago, Cadu (cpt.), Piccolo, Camora – Gabi Mureșan – Sougou, Sixto Peralta, Deac – Kapetanos, Weldon

Beto (34 de ani): Portarul portughez a plecat cu un titlu de campion din Liga 1 (2012) la Braga, unde a luat Cupa Ligii, în 2013, apoi a făcut pasul la Sevilla. În Spania, a avut parte de cea mai importantă performanță europeană, după ce a cucerit Europa League în 2014 și 2015. S-a transferat în vara lui 2016 la Sporting Lisabona, iar în prezent este cotat la 1 milion de euro. 

Tiago (28 de ani): Actualul fundaș dreapta al CFR-ului a venit, în 2014, pe filieră portugheză, de la Covilha. Singurul trofeu cucerit, în România, este Cupa României, în 2016, și mai are contract cu gruparea din Gruia până în 2017.

Cadu (35 de ani): Poate cel mai influent jucător al CFR-ului, de după 2000. Fundașul central a venit în 2006, a câștigat trei campionate cu CFR (2008, 2010, 2012) și trei Cupe ale României (2008, 2009, 2010). În prezent, joacă în liga secundă din Portugalia la Leixoes, după ce a mai trecut pe la Gil Vicente și AEL Limassol. Fostul căpitan a ajuns să valoreze doar 50.000 de euro, după ce în perioada CFR a atins pragul de 2.2 milioane de euro.

Piccolo (33 de ani): Fundașul central are un CV impresionant. Italianul trecut pe la Juventus și Lazio a făcut pasul la CFR, în 2010 și și-a încheiat conturile cu ardelenii în 2014. Piccolo a cucerit două titluri în România (2010, 2012) și o Cupă a României, în 2010. A plecat în 2014 de la Cluj, în țara natală, la Spezia, iar acum e legitimat la Alessandria. 

Camora (30 de ani): Căpitanul CFR-ului a venit în 2011, a luat titlul anul următor, a jucat în marea victorie cu Manchester United, 1-0, de pe Old Trafford, iar în 2016 a cucerit Cupa României. Mai are contract până în 2018 și nu pare că are gânduri de a pleca de la CFR.

Gabi Mureșan (35 de ani): „Sniper-ul” de la mijlocul terenului a venit în 2007 în Gruia, iar timp de 6 ani a ridicat trei titluri (2008, 2010, 2012), trei Cupe ale României (2008, 2009, 2010) și două Supercupe ale României (2010, 2011). A plecat, în Rusia, la Tom Tomsk, iar în 2014 s-a întors în România, la ASA Târgu Mureș, acolo unde evoluează și acum. Cu actuala echipă a câștigat Supercupa României, în 2016.

Sougou (32 de ani): Unul dintre cei mai spectaculoși mai talentați străini trecuți prin Gruia a sosit în 2011, în România, a luat titlul de campion un an mai târziu și a jucat în serile fabuloase ale CFR-ului din Liga Campionilor. Extrem de atractiv, Sougou a fost cumpărat de Marseille, pentru 3 milioane de euro, apoi a făcut pasul la Evian, Sheffield Wednesday, iar în prezent evoluează în Portugalia, la Moreirense, împrumutat de la echipa din Anglia. 

Sixto Peralta (37 de ani, retras): Extrem de muncitor și un lider pe teren, Peralta s-a lăsat de fotbal în iarna lui 2015 și a cunoscut cele mai mari performanțe în România. Sixto a cucerit trei titluri ale României (2008, 2010, 2012) și două Cupe ale României (2009, 2010). După ce a părăsit Liga 1, a mai jucat în Chile, la Universidad Catolica, Universidad Concepcion și apoi s-a retras în 2015.

Deac (31 de ani): Jucătorul de „casă” al CFR-ului este strâns legat de echipa din Gruia. Ciprian a luat două titluri cu ardelenii, în 2008 și 2010 și două Cupe ale României (2009, 2010). În 2010 a prins transferul carierei, la Schalke, a fost împrumutat de germani la Rapid, iar după ce i-a expirat contractul a venit pentru a doua oară la CFR, în 2012. În 2015 a plecat din insolvență, în Kazahstan, la Aktobe și apoi la Tobol, iar la începutul actualului sezon s-a întors acasă. Totuși, pentru Deac ar putea urma o nouă provocare, după ce a fost intens curtat, în ultimul timp, de FCSB.

Kapetanos (33 de ani): Atacantul grec a făcut senzație în Liga 1, imediat după ce a fost cumpărat de Steaua, în 2008. După trei ani în Ghencea, Kapetanos a făcut pasul la CFR și a luat primul titlu în România, în 2012. Totuși, Steaua nu a rămas un capitol închis și a revenit în 2013, iar anul următor lua titlul. S-a întors în același an în Grecia, la Xanthi, iar în prezent evoluează la PAE Veria cu care este pe ultimul loc în campionat.

Weldon (36 de ani): Și el la apusul carierei, liber de contract în acest moment. Brazilianul a ajuns în 2011, la CFR, de la Benfica și are un singur titlu cu ardelenii, în 2012. A plecat împrumutat, în același an în China, la Changchun Yatai, a revenit în Ardeal, acolo unde a mai stat câteva luni și și-a făcut bagajele cu destinația Criciuma, în țara natală. A urmat Anapolis, Olhanense și Brasiliense, iar acum e liber de contract.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…