Cristina Neagu a ales numărul cu care va juca la CSM București

Cristina Neagu a ales numărul cu care va juca la CSM București
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSM București a anunțat, vineri, pe site-ul oficial, că handbalista Cristina Neagu va primi tricoul cu numărul 8 la campioana en titre a Ligii Campionilor.

Interul stânga al formației muntenegrene Buducnost Podgorica va evolua din vară la CSM București, cu care a semnat un contract pe doi ani.

„Sunt bucuroasă că mă voi întoarce în România din postura de cea mai bună jucătoare a lumii. Sunt mândră de lucrul ăsta și sper că toți românii sunt mândri de mine și de acest moment istoric (n.a. – singura sportivă cu 3 titluri de cea mai buna jucătoare a lumii). Deocamdată sunt la Buducnost, mă concentrez la maxim pe finalul de sezon, dorindu-mi să ajungem din nou în Final 4, iar din vară voi fi concentrată 100% pe CSM București și obținerea performanței cu echipa orașului meu natal”, a spus Cristina Neagu, care s-a aflat în aceste zile la București.

Cristina Neagu, în vârstă de 28 de ani, a fost inclusă în Cartea Recordurilor, după ce a devenit prima handbalistă din istorie desemnată de trei ori cea mai valoroasă jucătoare a anului în lume.

Joi, Cristina Neagu a primit titlul de cea mai bună jucătoare a anului 2016, din partea Federației Internaționale de Handbal (IHF). Românca a mai primit acest trofeu în 2010 și 2015. Anul trecut, Cristina Neagu a reușit să ajungă cu Buducnost în Final Four-ul de la Budapesta, iar cu echipa națională a României a terminat pe locul cinci la Campionatul European.

Cristina Neagu a disputat finala Ligii Campionilor de trei ori în carieră (în 2009, 2014 și 2015), câștigând trofeul doar în 2015 cu Buducnost. A fost inclusă de trei ori în cea mai bună echipă a Campionatelor Europene (2010, 2014 și 2016). Cu naționala României, Neagu are două medalii de bronz, la Campionatul European din 2010 (când a fost și cea mai bună marcatoare a competiției) și Campionatul Mondial din 2015 (cea mai bună marcatoare, cu 63 de goluri).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…