CS Dinamo dă lovitura! A obținut semnătura lui Robert Glință, cel mai valoros înotător român al momentului

Redactor:
Marius Hutu
CS Dinamo dă lovitura! A obținut semnătura lui Robert Glință, cel mai valoros înotător român al momentului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clubul Sportiv Dinamo a anunțat astăzi pe siteul oficial (vezi aici) că l-a transferat pe cel mai valoros înotător român al momentului, Robert Glință (19 ani). Alături de acesta au mai semnat cu Dinamo sportivul Alin Coste și antrenorul celor doi, Adrian Gherghel.

„Suntem bucuroși că ne-am alăturat celui mai titrat club din România”, au declarat cei doi sportivi și antrenorul lor, conform sursei amintite. Monica Iagăr, președintele CS Dinamo București, a punctat: „Suntem convinși că este o mutare benefică pentru toată lumea, din care va avea de câștigat în primul rând sportul românesc. Nu pot decât să fiu bucuroasă de faptul că ni s-au alăturat doi sportivi extrem de valoroși și un antrenor care, în pofida tinereții, și-a dovedit deja profesionalismul. Ne gândim la Tokio 2020, iar cei trei sunt vârful de lance al înotului românesc. Nu pot decât să le spun bun venit în Familia Dinamo!”.

Robert Glință este născut la Pitești pe 18 aprilie 1997, dar de trei ani se pregătește în Baia Mare, cu antrenorul Adrian Gherghel. Student la Cluj, Glință a participat la Jocurile Olimpice de la Rio pentru Universitatea Cluj-Napoca. Robert Glință este cel mai talentat și mai valoros înotător român al prezentului. Campion mondial de juniori în 2015 la 100 de metri spate, deținător al recordului mondial de vârstă pe această distanță, multiplu recordman național, Glință a fost singurul român finalist la Jocurile Olimpice de la Rio (locul 8 la 100 de metri spate).

Alin Coste s-a născut pe 17 februarie 1992, în Baia Mare. Specialist în probe de craul, el a făcut parte din ștafeta de 4×100 de metri liber care a luat startul la Jocurile Olimpice de la Rio (locul 15 la final).

Adrian Gherghel a fost declarat antrenorul anului 2016 în România de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern. 

Robert Glință și Alin Coste au ca obiectiv principal în acest an o evoluție cât mai bună la Campionatele Mondiale programate la Budapesta, în luna iulie.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare