FOTO | Cum arată buza lui Golofca, după ce a fost lovit de Leo Grozavu: „Cum să joci fotbal în condițiile astea?” AFAN cere suspendarea antrenorului lui FC Botoșani

FOTO | Cum arată buza lui Golofca, după ce a fost lovit de Leo Grozavu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 16:21 Cătălin Golofca s-a ales cu buza spartă, după lovitură primită de la antrenorul Leo Grozavu. Tehnicianul lui FC Botoșani a negat că l-ar fi pălmuit pe Golofca, însă jucătorul și-a făcut o fotografie în care arată urmările corecției primite. Potrivit Monitorul de Botoșani, Leo Grozavu l-ar fi înjurat tot meciul pe Golofca: „Cum să joci fotbal în astfel de condiții?”, s-ar fi plâns mijlocașul într-un cerc de apropiați.

Sursa: monitorulbt.ro


Sindicatul fotbaliștilor din România (AFAN) a dat publicității, pe site-ul oficial, un comunicat prin care condamnă gestul agresiv al antrenorului Leontin Grozavu (FC Botoșani) asupra fotbalistului Cătălin Golofca la meciul de ieri cu Astra Giurgiu.

AFAN cere ca astfel de gesturi să fie pedepsite conform Regulamentului disciplinar al FRF. Introdus pe teren în minutul 32 și scos în minutul 83, Golofca a luat loc pe banca de rezerve, unde se schimba, atunci când antrenorul botoșănenilor a venit spre el și l-a lovit în față!

„Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori condamnă ferm orice tip de reacție violentă și consideră că gestul antrenorului echipei FC Botoșani se înscrie în sfera unui comportament agresiv, care contravine tuturor principiilor de etică sportivă. AFAN nu tolerează astfel de excese care pun în pericol atât activitatea jucătorilor prin impactul psihologic produs, cât și integritatea corporală a acestora, excese care creează o imagine proastă fotbalului românesc”, se arată în comunicatul Sindicatului.

 

Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare