Trei echipe din Capitală, pe podium la Turneul Național de handbal mixt amatori

Trei echipe din Capitală, pe podium la Turneul Național de handbal mixt amatori

Cea de-a șaptea ediție a Turneului Național de Handbal Mixt Amatori s-a desfășurat în perioada 4-5 martie, la Râmnicu Vâlcea. La acest eveniment au participat 13 echipe din țară, care au însumat circa 170 de sportivi amatori. Pe primul loc s-a clasat Acvila București, urmată de Star Team București și HCA București. Golgeterii turneului au fost Alina Dunuta și Adrian Bulgariu (ambii Star Team).

Echipa ideală a turneului a fost compusă din: Alina Dunuta  (extrema stânga, Star Team), Dănuța Deaconu (extremă drepta,  HandbalFan A), Adrian Bulgariu (inter stânga, Star Team), Sebastian Moga (inter dreapta, United Cluj), Florin Oprescu (pivot, Absolut București), Nicolae Mihai (portar, HCA București)  Alina Ciordas (centru,  S&F Evolution Buzău).

Turneul a fost organziat de Asociația Sportivă HandbalFan Rm. Vâlcea, Centrul Regional pentru Tineret și Dezvoltare Durabilă Eurogreen și Fundația Județeană pentru Tineret – Vâlcea, precum și partenerii săi tradiționali – IȘJ, DJTS  și Asociația ASIST Rm. Vâlcea. Sloganul turneului a fost  „Handbal pentru Comunitate”, deoarece organizatorii și-au propus ca acest turneu sportiv să fie și un eveniment  de strângere de fonduri pentru sprijinirea tinerilor fără posibilități, în special din mediul rural.


Articol publicat de Adi Georgescu
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]