TAS a dat verdictul! Anunțul făcut de Poli Timișoara pe site-ul oficial în privința depunctării

TAS a dat verdictul! Anunțul făcut de Poli Timișoara pe site-ul oficial în privința depunctării
  • Publicat:
  • Actualizat:

Penalizarea primită de ACS Poli Timișoara la începutul acestui sezon al Ligii 1 a fost reconfirmată și de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, iar clubul bănățean a anunțat decizia TAS prin intermediul unui comunicat publicat astăzi pe site-ul oficial.

Gruparea de pe Bega se adresase TAS pentru anularea unei penalizări de 8 puncte din totalul de 14, aplicată de FRF din cauza faptului că bănățenii nu îndepliniseră baremul de puncte în sezonul 2015-2016.

ACS Poli a început sezonul cu -14 puncte și a obținut pe teren un total de 27 de puncte (7 victorii și 6 remize), fiind în acest moment pe locul 13 în clasament, cu 13 puncte, cu 5 mai multe decât „lanterna roșie”, ASA Târgu Mureș, care a fost de asemenea penalizată cu 9 puncte în acest sezon.

În anunțul făcuta astăzi, bănățenii se arată însă încrezători că echipa va reuși să se salveze de la retrogradare în urma play-out-ului, când punctele obținute în sezonul regulat vor fi înjumătățite.

„Din păcate, clubul nostru va rămâne cu o penalizare totală de 14 puncte în acest sezon. Tribunalul Arbitral de Sport de la Lausanne a păstrat decizia FRF de a penaliza Poli cu 8 puncte din cauza neîndeplinirii baremului, în stagiunea 2015/16. Motivația principală din hotărârea TAS a fost aceea că atunci când s-a luat decizia pe plan național de a impune realizarea unui barem de puncte, în 2014, respectiva măsură nu a fost atacată. Vom reveni cu informații în următoarele zile, pe această temă.

În ciuda acestei vești neplăcute, Poli Timișoara va lupta în continuare pentru rămânerea în prima ligă. Cele 27 de puncte făcute până acum pe teren demonstrează capacitatea și forța echipei de a evolua pe prima scenă a fotbalului românesc!„, se arată în comunicatul publicat de ACS Poli.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…