EXCLUSIV | Florentin Petre: „Am plâns de fericire!”. Ce spune fosta glorie dinamovistă despre momentul penalty-ului obținut de fiul său și despre golul marcat

EXCLUSIV | Florentin Petre:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Florentin Petre, fosta glorie a lui Dinamo, a văzut meciul Steaua – Dinamo (1-3), returul din semifinalele Cupei Ligii, la Brașov, el fiind din această iarnă secundul lui Cornel Țălnar la divizionara B de sub Tâmpa.

Piticul, cum i se spunea pe vremea când juca fotbal, a trăit la intensitate mare această partidă, pentru că vibrează încă pentru Dinamo, și a avut mari emoții la intrarea fiului său pe teren, în minutul 72. După numai două minute, Patrick a reușit să înscrie, ducând scorul la 2-1 pentru „câini”, iar în minutul 82 a produs lovitura de la 11 metri din care Hanca a făcut 3-1.

„Sunt foarte fericit pentru el, am plâns de bucurie când a marcat și apoi, când a scos penalty-ul. Am mai spus-o, trebuia să joace de mai mult timp, dar e bine și așa. Dacă va juca, va arăta ce știe și ce poate”, a spus Florentin Petre pentru ProSport. Fostul internațional a precizat că i s-a părut corectă decizia ca Patrick să nu bată penalty-ul pe care chiar el l-a scos.

„Este cea mai frumoasă seară din viața mea, mi-am îndeplinit cel mai mare vis. Mi-am pus în minte când am intrat să schimb jocul. Am reușit să obțin și un penalty. Pentru mine anul trecut a fost unul mai ghinionist, dar 2017 am început așa cum trebuie. Duminică avem cel mai important meci, pe care trebuie să-l câștigăm ca să intrăm în play-off. Mi-am imaginat după gol cum se bucură tatăl meu, îmi umple sufletul de fericire când știu că am marcat și l-am făcut să se bucure”, a declarat Patrick Petre la Dolce Sport. Dinamo s-a calificat în finala Cupei Ligii, după ce a trecut de Steaua, cu scorul general de 7-2, pe ansamblul celor două manșe. Dan Nistor, Patrick Petre și Sergiu Hanca au marcat golurile formației antrenate de Cosmin Contra în disputa de pe Arena Națională. Unicul gol al echipei lui Laurențiu Reghecampf a fost marcat de Denis Alibec, din penalty.


 

Tags:
Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri