Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » N-a fost o întâmplare. CFR, echipa finalurilor de meci în Liga 1. Ultimele două trofee majore s-au luat la fel

N-a fost o întâmplare. CFR, echipa finalurilor de meci în Liga 1. Ultimele două trofee majore s-au luat la fel

Vlad Măcicășan
N-a fost o întâmplare. CFR, echipa finalurilor de meci în Liga 1. Ultimele două trofee majore s-au luat la fel
  • Golul marcat de Peteleu în minutul 90+2 al meciului cu CSM Poli Iași a confirmat faptul că CFR-ului îi plac finalurile nebune.
  • Clujenii au echipa cu cele mai multe goluri în repriza secundă, iar ultima Cupă a României și ultimul titlu au fost reușite tot grație golurilor din ultimele secunde.

Calculele de play-off deveneau foarte complicate pentru echipa lui Vasile Miriuță, după golul lui Andrei Cristea, din minutul 90+1 al meciului cu CSM Poli Iași. Era 1-1 și CFR se vedea obligată să bată Viitorul, pentru a fi sigură de poziția în play-off. A venit însă ultima fază a jocului și golul lui Peteleu, din minutul 90+2, iar desfășurarea nebună a partidei i-a amintit președintelui Iuliu Mureșan de alte două meciuri cu final incendiar. „N-a fost un meci pentru cardiaci, cu siguranță. Am mai avut parte de așa finaluri la ultimul titlu și la ultima cupă câștigată”, și-a amintit președintele din Gruia, la Look TV.

Cadu și Cristian Lopez, oamenii ultimelor minute

Primul meci la care a făcut referire oficialul din Gruia datează din 2012. CFR a întâlnit atunci rivala Universitatea Cluj, pe Cluj Arena, în penultima etapă și avea nevoie de o victorie pentru a fi campioană. La pauză era însă 2-0 pentru gazde, CFR a revenit însă în repriza a doua, a egalat, iar în minutul 90 Cadu a adus victoria din penalty. Al doilea meci cu happy-end celebru al CFR-ului a fost finala Cupei României din sezonul trecut. La pauză, Dinamo conducea cu 2-0, dar CFR a revenit și a egalat cu golul lui Cristian Lopez, din minutul 89, iar clujenii au câștigat la penalty-uri.

Atacul de după pauză

Și din punct de vedere al statisticii, golul lui Peteleu din final era oarecum anunțat. Cifrele acestui sezon spun că CFR-ul se simte mai bine în atac, în a doua repriză. Formația lui Miriuță este echipa cu cele mai multe reușite, după pauză. 27 de goluri au marcat ardelenii în repriza secundă, iar 3 dintre ele au fost reușite după minutul 90. Gaz Metan, cu 24 de goluri și Viitorul, cu 21 de goluri, sunt urmăritoarele CFR-ului în topul eficacității pe finalurile de meci.

Egalul îi duce în play-off

Viitorul va fi și ultima rivală a ardelenilor, în sezonul regular. CFR a pierdut 3 din ultimele 4 partide, cu formația lui Hagi, dar eșecul nu e o soluție pentru trupa lui Miriuță. Clujenii sunt siguri de accederea în play-off doar dacă obțin cel puțin un punct din acest meci. În cazul unui eșec, singura șansă a CFR-ului de a prinde play-off-ul este ca Gaz Metan, Dinamo sau Astra să nu câștige partidele rămase.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]