Semnificația victoriei echipei lui Hagi, cât a ridicat ștacheta Andrei Cristea și cine sunt fotbaliștii care au spart gheața pe final de iarnă

Semnificația victoriei echipei lui Hagi, cât a ridicat ștacheta Andrei Cristea și cine sunt fotbaliștii care au spart gheața pe final de iarnă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Viitorul s-a detașat din nou în fruntea clasamentului, după o victorie la scor în fața codașei ACS Poli. O victorie care are mai multe semnificații. Mai întâi, egalează cea mai mare diferență de scor cu care a învins Viitorul pe prima scenă, un 6-1 cu Ardeal din sezonul trecut, în timp ce perdanta și-a egalat diferența cea mai mare la care a pierdut în Liga I, 1-6 cu FC Botoșani și un alt 0-5 în fața lui FC Voluntari, ambele suferite tot în sezonul trecut. De asemenea, un jucător al Viitorului a izbutit prima sa „triplă” în Liga I, fiind totodată și prima din carieră pentru Vlad Morar (un jucător a cărui maximă de goluri, de până acum, pe parcursul unui sezon de prim-așalon, era de… 3 goluri).

Gheorghe Mulțescu a primit al 350-lea gol ca antrenor principal pe prima scenă. În schimb, Gheorghe Hagi a trăit ca tehnician marcarea golului cu numărul 150. Cifre rotunde la numărul de meciuri pentru unii jucători: al 150-lea pentru Mateiu (CSU Craiova), al 100-lea pentru Acsinte (FC Voluntari) și S. Filip (Dinamo), al 50-lea pentru Boli (Viitorul) și Poparadu (ACS Poli). Trei debuturi (două autohtone): Barthe (CSU Craiova), Panțîru (CSMP Iași) și D.Fl. Popescu (Pandurii).

A. Cristea (CSMP Iași) a marcat al 80-lea său gol în Liga I, în timp ce D. Florea (Astra) l-a izbutit pe al 10-lea. Primele reușite pentru Peteleu (CFR Cluj) și Fabricio (Astra).
 

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
OBLIGATORIU prin lege în toată România. A început controlul în toată țara
OBLIGATORIU prin lege în toată România. A început controlul în toată țara
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri