Reacția FRF după ce Gaz Metan și-a primit punctele la TAS! Burleanu: „Dacă sunt probleme la noi, se va lăsa cu demisii”

Reacția FRF după ce Gaz Metan și-a primit punctele la TAS! Burleanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a decis ca echipa Gaz Metan Mediaș să primească înapoi cele trei puncte cu care fusese penalizată de către Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal.

„Am discutat subiectul Gazului imediat după ce TAS a decis returnarea punctelor. Așteptăm motivarea judecătorilor de acolo în cazul acestei spețe și în funcție de asta vom lua niște hotărâri.

Dacă vom constata că problemele sunt într-adevăr la noi, vă asigur că se va lăsa cu demisii! Pentru că și eu, personal, m-am săturat de influențări ale clasamentului și m-am săturat de aceste independențe ale unor comisii, cum sunt Departamentul de Licențiere și cel de arbitraj…”, a declarat Răzvan Burleanu, în cadrul unei conferințe de presă, citat de Digi Sport.

Gaz Metan a fost depunctată pe 23 decembrie 2016, după ce clubul a fost acuzat că nu le-a plătit 90.000 de euro celor de la Cernomoreț Burgas, în contul transferului ghanezului Godfred Beko. Jucătorul s-a prezentat, în 2014, la Gaz Metan cu cartea verde și a susținut că este liber de contract. El, însă, aparținea de Cernomoreț Burgas, care a făcut plângere la FIFA. Drept urmare, medieșenii au fost obligați să le plătească bulgarilor 90.000 de euro. Comisiile FRF nu au ținut cont de argumentele medieșenilor și au decis să îi penalizeze cu trei puncte. Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu a declarat că ar fi bine să nu se mai ajungă la astfel de situații.

„M-am întâlnit cu cei de la Mediaș, cu avocații lor și cunosc punctul dumnealor de vedere. Este adevărat că LPF a susținut cauza Mediașului la TAS, dar nu-și dau seama că atunci când aperi un membru într-o astfel de situație poate îi dezavantajezi pe ceilalți. Este un lucru pe care îl fac mereu și consider că ar fi bine să regelemnteze intern astfel de situații. Ar trebui în primul rând să susțină regulamentele”, a spus Răzvan Burleanu.

Gaz Metan Mediaș ocupă locul patru în clasamentul Ligii I, cu 39 de puncte, în urma rezultatului de egalitate, scor 1-1, cu FC Steaua și va evolua în ultima etapă a sezonului regulat, în deplasare, cu CS Universitatea Craiova, într-un meci decisiv pentru accederea în play-off.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…