Concluzia trasă Daniel Stana după înfrângerea de la Botoșani: „Fotbalul te pedepsește dacă nu-l tratezi cum trebuie”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul echipei Pandurii Târgu Jiu, Daniel Stana, a declarat duminică, la finalul partidei pierdute, în deplasare, cu scorul de 1-3 (1-1), în fața formației FC Botoșani că înfrângerea a venit din cauza greșelilor din finalul jocului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Știam că ne așteaptă un meci greu. La 1-1, am avut câteva ocazii bune. Dacă am fi înscris atunci, poate alta era soarta meciului. Am făcut o primă repriză bună, am marcat. Nu ne putem explica ce s-a întâmplat în repriza a doua. S-a văzut că fotbalul te pedepsește dacă nu-l tratezi cum trebuie. Urmează un meci cu Dinamo și sperăm să luăm puncte. Noi vom trata tot jocul cu toată seriozitatea. Trebuie să ne pregătim cât mai bine. Urmează play-out-ul și vom vedea atunci ce va fi. Nu mă tem de retrogradare. Cred că putem crește în joc și să nu avem probleme la final„, a declarat Daniel Stana.

Și Sergiu Negruț a precizat că jocul s-a pierdut din cauza căderii din repriza a doua: „Pe final, am făcut niște greșeli mari și Botoșaniul ne-a pedepsit. Am jucat aproape tot meciul de la egal la egal. Pentru Dinamo este un meci capital. Pentru noi nu este presiune, dar vrem să facem un meci bun și să luăm punct sau puncte. Nu-mi fac griji legate de retrogradare. Mai sunt multe meciuri în play-off și cred că nu vom avea probleme„.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri