De ce MEREU EL? :) „Am găsit soluția pentru Balotelli, îi vom TĂ‚IA LIMBA!” Atacantul a călcat din nou pe bec

Redactor:
Andrei Pal
De ce MEREU EL? :)
  • Publicat:
  • Actualizat:

S-a găsit soluția pentru problematicul Mario Balotelli. Cunoscut deja pentru modul în care intră în probleme, atacantul italian are un nou mod de a atrage lucrurile negative asupra sa. Vârful de la Nice a fost eliminat, etapa trecută, la meciul câștigat de echipa sa, 1-0, cu Lorient,  pentru a treia oară în actualul sezon, după ce l-a înjurat pe arbitrul Tony Chapron.

Agentul său, Mino Raiola, a găsit soluția pentru a-l scăpa de noul „obicei”. „Îi tăiem limba”, a spus Raiola, în glumă, conform celor de la RMC. „Am găsit deja soluția. Îi vom tăia limba! Ca să joci fotbal, nu ai nevoie de o limbă, așa că i-o vom tăia. Vorbind serios, el știe că a făcut o mare greșeală și că nu are nicio scuză. Este conștient că trebuie nu să nu mai facă astfel de lucruri. Îi pare rău atât pentru el, cât și pentru echipă”, a spus Raiola, conform RMC.

Mino Raiola a fost destul de rezervat în legătură cu viitorul atacantului italian. Balotelli are contract cu Nice doar până în vara lui 2017, iar agentul său a spus că e prea devreme pentru a se discuta despre viitorul său. „E încă devreme să vorbim despre asta. Cel mai important lucru este să avem trei luni pozitive pentru el, pentru echipă și pentru oamenii din Nice. După asta, vom avea foarte mult timp pentru a vorbi despre viitor”, a mai spus Mino Raiola.

Mario Balotelli a ajuns liber de contract la Nice, după despărțirea de Liverpool, în vara lui 2016. De atunci, italianul a reușit să înscrie 11 goluri în 19 partide pentru francezi, în toate competițiile.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…