Corona Brașov s-a săturat de performanță! Culisele unui sezon mediocru și ale unor obiective fixate pe genunchi de niște conducători care nu au „jucat” în aceeași tabără

Redactor:
Marius Hutu
Corona Brașov s-a săturat de performanță! Culisele unui sezon mediocru și ale unor obiective fixate pe genunchi de niște conducători care nu au
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Corona Brașov este marea dezamăgire a sezonului în handbalul feminin, campionatul fiind deja compromis. Clubul de la poalele Tâmpei arată mediocru astăzi, având practic decontul pentru tot ce a făcut conducerea clubului în ultimul an.

Cu excepția a 1-2 ani, când a avut probleme de reorganizare după ce Teodor Florescu și-a retras sprijinul financiar în 2010, Brașovul a stat mereu în față în handbalul feminin, începând din 2005. În 2006 a câștigat titlul în Liga Națională, iar în alte șase ocazii a terminat pe podium. De asemenea, a jucat două finale de cupe europene (2006, 2008), iar în alte două ocazii a ajuns în semifinale (2009, 2016). În actualul sezon, Corona arată ca un club care s-a săturat de performanță, deși nu are probleme de finanțare și a beneficiat de același buget ca și în anii trecuți. Cu multe jucătoare care au cochetat în ultimii ani cu echipa națională, Corona ocupă doar locul 7 în Liga Națională și a ajuns să fie bătută de aproape oricine în campionat. Conducerea clubului a schimbat deja de două ori antrenorii, Mariana Tîrcă și Dumitru Berbece, ajungând în prezent la varianta Dragoș Dobrescu, care a pregătit în ultimii ani echipa masculină CSM Ploiești, cu două retrogradări în Divizia A. Evident, la cum a arătat parcursul clubului în ultimul an competițional, vina este în altă parte.

În afară de ce se întâmplă la echipă sunt foarte multe lucruri care mă deranjează extraordinar de mult. Nu e normal ce se întâmplă la clubul ăsta. Sunt foarte multe lucruri din exterior care afectează această formație. Știm bine că s-au semnat doar trei contracte la această echipă, iar Denisa este ca și plecată în Ungaria. Nu se știe cine rămâne, cine nu rămâne. Aici e dolce vita și o să le spun celor din conducere să le taie toți banii până la finalul campionatului. Nu merit să mă înjure oamenii din tribună. Eu de mâine nu mai vin la echipa asta. Vă garantez că nu mai vin pentru că așa nu se mai poate. Să vină ce antrenor vrea să antreneze. Mie nu îmi spune nimeni niciun lucru adevărat, doar mi se spun niște povești și cele mai multe lucruri le aflu din exterior. Nu e normal. Am rămas singur cu echipa asta și nu îmi convine treaba asta„, sunt afirmațiile făcute de Dumitru Berbece după jocul din weekend cu Măgura Cisnădie, pierdut pe teren propriu. Fostul mare handbalist nu i-a nominalizat pe cei care i-au tot spus „povești”, dar nu sunt greu de descoperit: Liviu Dragomir, Ioan Preda, Emilian Cernica, oamenii care răspund de modul cum funcționează lucrurile la Corona. Ultimul este la echipa de hochei, după ce a fost conducător peste tot clubul până în vara anului trecut, dar are în continuare influență. Plus că este direct răspunzător pentru cum a pregătit tot acest sezon pentru echipa de handbal. Iar pregătirea sezonului 2016-2017 a început în felul următor:

Problema prelungirii contractului cu Zamfir, tratată cu lejeritate, deși subiectul era cea mai bună handbalistă a echipei 

În primăvara anului trecut, Corona Brașov a pierdut-o pe Cristina Zamfir, practic „inima” echipei având în vedere aportul ei la rezultate, cu o medie 10 goluri pe meci. Iar jucătoarea nu a plecat pentru că și-a dorit cu orice preț, ci pentru că pur și simplu clubul a tratat problema rămânerii ei cu foarte multă lejeritate. „Inițial am vrut să semnez acestă prelungire, dar a doua zi, când trebuia să o semnez, nu am mai fost căutată. A durat o lună și jumătate, am spus că vreau să mă gândesc și nu am mai fost căutată nici până ziua de astăzi”, a declarat Cristina Zamfir după ce a decis să plece de la Corona și a semnat cu SCM Craiova.

Conducerea a numit un antrenor pe care nu l-a dorit

Apoi, deși conducătorii știau că se vor despărți de Bogdan Burcea, chiar ei forțând la un moment dat plecarea acestuia pentru a-l aduce pe Costică Buceschi, nu au făcut nimic pentru a lămuri această problemă și au lăsat totul în bătaia vântului. Costică Buceschi a anunțat încă din aprilie că rămâne la Dunărea Brăila, Bogdan Burcea s-a înțeles tot de atunci pentru a prelua SCM Craiova, iar clubul a întârziat să anunțe viitorul antrenor. Abia în vară, cu puțin timp înaintea reluării pregătirilor, Corona Brașov a numit-o pe Mariana Tîrcă în funcția de antrenor principal, deși derularea ulterioară a evenimentelor a arătat că oficialii clubului nu au dorit acest lucru, pentru că pur și simplu nu au susținut-o. De altfel, Emilian Cernica, omul care a deținut toate pârghiile în club, a și demisionat din funcția de președinte AGA cu o zi înainte, și s-a retras doar la hochei, unde a continuat să-și desfășoare activitatea în slujba clubului.

Aneta Udriștoiu a vrut, Corona …

Corona Brașov s-a despărțit lejer de jucătoarea numărul 1 a echipei, a numit foarte târziu noul antrenor și nu a efectuat niciun transfer, până în preajma startului de sezon, când a fost adusă Daniela Corban. Conform informațiilor publicate de mytex.ro, Aneta Udriștoiu (Dunărea Brăila) era dispusă să vină la Corona în vara anului 2016, fiind și singura handbalistă importantă care nu semnase încă un contract până la momentul discuțiilor, însă conducerea clubului a tratat la fel de superficial problema, astfel că, normal, handbalista a acceptat propunerea de la Dunărea Brăila.

Au fixat obiectiv semifinală de Cupa EHF, fără un suport real

După un somn profund de câteva luni pe fonduri publice, conducerea clubului s-a trezit atunci când a fixat obiectivul pentru sezonul 2016-2017. Fie din inconștiență, din necunoaștere a fenomenului (doi din cei trei conducători au fost „parașutați” politic la club, unul fiind chiar angajat într-un serviciu administrativ în cadrul Primăriei înainte de a fi conducător la Corona), fie din alte motive, lesne de înțeles, oficialii au stabilit o clasare pe locurile 1-3, dar mai ales o calificare în semifinalele Cupei EHF. Dacă în sezonul 2016 au ajuns în semifinalele Cupei EHF, benefiiciind și de adversari accesibili pe parcurs, conducătorii au crezut că acest lucru se poate întâmpla și de această dată. Din acest sezon, formatul Cupei EHF s-a modificat, prin unificarea a două competiții (Cupa Cupelor și Cupa EHF), cu grupe care s-au apropiat mai mult valoric de Liga Campionilor. Doar dacă te uiți la loturile unor echipe precum Rostov, Kuban, Bietigheim, Randers, Brest, Metzingen, comparativ cu tot ce a făcut Corona pentru a pregăti o accedere în semifinalele Cupei EHF, ți-ai fi dat seama și ca suporter, ca un om care urmărește handbalul, că un astfel de obiectiv nu este realist.

Dar s-a plecat așa la drum, iar clubul nu a ținut cont nici de faptul că mai multe jucătoare din cele 14 de bază, la care s-au mai adăugat câteva fete de la junioare, sunt accidentate sau cu probleme serioase care oricând pot recidiva. Ceea ce s-a întâmplat, spre exemplu, în cazul Cameliei Hotea. Ce a urmat, știe toată lumea. Corona Brașov a început sezonul cu 4 victorii, dar din etapa a 5-a și până azi – etapa a 18-a, nu a mai câștigat decât trei meciuri, cu Slobozia, Vâlcea și Galați. Echipa a arătat așa cum a arătat indiferent că pe bancă a fost Mariana Tîrcă și Dumitru Berbece. Oricât și-ar fi dorit cele două mari glorii ale handbalului românesc să fie în top, n-au avut șanse. La felul cum au decurs toate lucrurile în ultimul an, Corona parcă n-a avut chef de joc în acest sezon, iar linia au trasat-o chiar cei care conduc clubul! 

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…