Dani Alves face acuze dure la adresa conducerii Barçei: „Nu știu cum să se poarte cu jucătorii”. Brazilianul vorbește și despre scandalul cu Ronaldo: „A fost o manipulare”

Dani Alves face acuze dure la adresa conducerii Barçei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dani Alves (33 de ani) a vorbit recent despre motivele plecării sale de la Barcelona, după 13 petrecuți în Spania. Fundașul dreapta dă vina în principal pe conducerea grupării catalane, pe care o acuză că l-a tratat cu lipsă de respect. În vara lui 2016 Alves spunea adio echipei de pe Camp Nou și semna cu campioana Italiei, Juventus.

Brazilianul a lansat un atac la adresa conducerii campioaniei Spaniei și îi acuză pe oficiali de faptul că nu știu cum să se comporte cu jucătorii. Într-un interviu acordat ziarului spaniol ABC, Alves declară: „În ultimele trei sezoane am tot auzit că „Alves pleacă”, dar conducerea nu mi-a spus nimic niciodată. Erau niște oameni falși și nerecunoscători. Nu m-au respectat! Mi s-a oferit prelungirea contractului abia după ce s-a dat interdicție la transferuri din partea FIFA. Atunci a fost momentul în care am semnat un contract care îmi permitea să plec liber anul următor. Cei care conduc Barcelona nu au nicio idee cum să-și trateze jucătorii.

Însă nu doar tratamentul de care a avut parte din partea oficialilor l-au făcut pe Dani Alves să lase Barcelona pentru Torino: „Am ales să plec deoarece voiam să-mi părăsesc zona de confort și să joc la un nivel înalt la un club de tradiție și care are trofee. Sunt un învingător și la fel este și Juventus. Este un club de la care ai întotdeauna ceva de învățat. Mereu se bate pentru trofee și mă bucur că sunt aici.”

Actualul fotbalist al lui Juventus nu a avut milă nici de media din Spania despre care spune că i-a manipulat declarațiile la adresa lui Ronaldo, fapt ce a dus la ignorarea brazilianului de către portughez când cei doi s-au întâlnit la gala FIFA din 2015: „Toate contrele verbale pe care le-am avut cu Cristiano Ronaldo au fost din cauza presei spaniole. Lumea nu știe cât de mult îl respect pe Ronaldo. Voi mai repeta o dată ca să se înțeleagă: Îl respect pe Cristiano Ronaldo! Când am vorbit despre faptul că e prea egocentrist am vrut să spun într-un mod respectuos că atunci când câștigi ești vedetă, dar când pierzi lumea te va critica. Și la fel gândesc despre Messi sau Neymar, dar gândurile mele nu erau unele negative. Ceea ce s-a întâmplat a fost că presa a interpretat diferit ceea ce am spus, și a făcut să pară că l-am criticat. De asta la gala FIFA din 2015, Ronaldo nu m-a salutat. Dar eu nu simt nevoia să ies în presă și să vorbesc despre cineva. Nu am un ego”

În cele opt sezoane petrecute pe Camp Nou, Dani Alves a câștigat 23 de trofee alături de gruparea blaugrana.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au…
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era "Trăiește viața fără…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită de o mașină
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită…
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers…