„Vreau să arăt că nu sunt un caz pierdut!”. Mărturisirea plină de sinceritate a fotbalistului care a înscris în Liga 1 după 10 luni

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Jucătorul de 21 de ani a fost decisiv în jocul de la Mediaș, care păstrează CFR-ul cu șanse mari la play-off.
  • Păun e sincer și spune că a ajuns să-și pună la îndoială calitățile, după ce a pierdut echipa și a ieșit din sfera de interes a naționalei, dar vede golul de la Mediaș ca pe un restart.

În debutul sezonului, Adrian Păun era titular de bază la CFR, iar evoluțiile sale l-au făcut inclusiv pe Cristoph Daum să-l ia în vizor, afirmând că e unul dintre tinerii care l-au impresionat. Doar că evoluțiile lui Păun n-au mai fost la fel și acesta a ajuns să piardă prima echipă a lui Miriuță. La Mediaș a început tot ca rezervă, dar a intrat în minutul 31 și acțiunile clujenilor au devenit mai cursive și datorită lui. În final a marcat după zece luni de „secetă”. Zece luni în care tânărul jucător al clujenilor a ajuns să se întrebe care îi este valoarea reală. „A fost foarte greu. Când un jucător de atac nu marchează, e greu. Dedic reușita familiei, iubitei mele și tuturor celor care au fost lângă mine. Am făcut „cinste”. După atât timp era și cazul (râde). Nu știu ce s-a întâmplat, nu pot să îmi dau seama care a fost problema. Îmi pierdusem încrederea în mine. Pentru un jucător tânăr contează asta foarte mult. N-am fost constant și sper să fiu constant de acum înainte”, spune cu sinceritate Păun.

„Vom demonstra că merităm în play-off”

Mijlocașul știe că l-a dezamăgit pe Cristoph Daum, dar nu numai. „Cu siguranță, când un om are încredere în tine și nu joci cu se așteaptă, dezamăgești. Nu mă gândesc acum la națională. Vreau să arăt în primul rând echipei, colegilor, antrenorilor că nu sunt un caz pierdut. Sincer, m-am gândit și la lucrul acesta. Am început să-mi pun întrebări, mi-au trecut multe lucruri prin minte. Sper să le demonstrez tuturor că pot avea încredere în mine”, a declarat jucătorul de 21 de ani, folosit în spatele „vârfului” și nu în bandă, cum era obișnuit. „Îmi place această poziție, mă întâlnesc mai des cu mingea, dar și dacă voi juca în bandă voi încerca să fac tot ce pot ca să ajut echipa”, spune jucătorul care crede că șansele echipei sale la play-off depind doar de ei. „Nu simțim presiune pentru că trebuie să demonstrăm pe teren că merităm să fim acolo. Putem bate pe oricine și cred că depinde doar de noi dacă vom ajunge acolo”, a spus Păun.

„Vrem să luăm iar Cupa”

CFR va juca împotriva lui ACS Poli Timișoara în sferturile Cupei României. Dorința lui Păun e să pun din nou mâna pe trofeu, cum s-a întâmplat în sezonul trecut. „Doar la prima vedere e un adversar accesibil, dar în campionat am făcut egaluri cu ei, deci nu știu cât de accesibil este. Avem toate atuurile, dar trebuie să ni le arătăm pe teren. Îmi doresc din tot sufletul să câștigăm iar cupa. Să luăm cupa și să mergem în play-off ar fi cel mai frumos lucru”, este visul lui Păun.


 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…