Marius Copil, la un singur pas de tabloul principal al turneului de la Rotterdam

Jucătorul de tenis Marius Copil, aflat pe locul 134 în clasamentul mondial, a acces, sâmbătă seară, în ultimul tur al calificărilor la turneul ATP 500 de la Rotterdam, după ce l-a învins pe sportivul german Tobias Kamke (locul 123 ATP), cap de serie numărul 8, scor 6-7 (1), 7-6 (3), 6-1.

Partida a durat două ore și 13 minute. Marius Copil a servit 14 ași, a comis o dublă greșeală și a avut un procentaj de reușită la primul serviciu de 85 la sută. Sportivul arădean și-a păstrat serviciul pe întreaga durată a meciului, salvând cinci șanse de break ale adversarului, și a reușit două break-uri, ambele în setul decisiv.

În ultimul tur al calificărilor, Copil va evolua, duminică după-amiază, împotriva unui alt sportiv din Germania, Jan-Lennard Struff, principalul favorit din calificări și locul 60 ATP. Viitorul adversar al lui Copil a trecut în runda inaugurală a calificărilor de spaniolul Albert Montanes, scor 6-1, 6-0, în 38 de minute de joc.

Turneul ATP 500 de la Rotterdam (Olanda) se desfășoară pe suprafață rapidă în sală și este dotat cu premii în valoare totală de 1.854.365 de euro. În 2016, trofeul a fost câștigat de slovacul Martin Klizan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]