VIDEO | Borcea, din nou absent de la audieri. Mititelu: „E în detenție, dar nu poate fi adus la proces…” Cum explică situația

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Astăzi a fost programat un nou termen în cazul dezafilierii Universității Craiova, la Curtea de Apel București
  • In prima instanță, în iunie 2016, Tribunalul București a dictat condamnări la 3 ani cu suspendare pentru Mircea Sandu și Dumitru Dragomir și a decis că Adrian Mititelu ar trebui să primească despăgubiri în valoare de aproximativ 220 de milioane de euro din partea LPF și FRF
  • Decizia inițială a fost contestată atât de procurorii DNA, care și-ar fi dorit condamnări de până la 14 ani de închisoare, dar și de Sandu și Dragomir care se așteptau să fie achitați

Intrat în direct la ProSport LIVE, Adrian Mititelu a oferit noi detalii despre dosar, precizând însă că nici de această dată Cristi Borcea nu s-a prezentat în fața judecătorilor. În aceeași situație se află și juristul FRF, Adrian Stângaciu, care ar fi trebuit să fie audiat astăzi, dar a anunțat că este plecat din țară. Mititelu consideră că părțile implicate „trag de timp” și se declară convins că va avea câștig de cauză și în urma apelului.

„Doar ce am auzit că domnul Adrian Stângaciu a invocat faptul că nu poate să se prezinte pentru că este plecat la Lausanne, în Elveția. Adică mai trag puțin de timp că poate, poate intră legea asta pe persoană privată, trag de timp la greu. Este un martor important în dosar și nu se cade să pui mai presus de această chemare o plimbare la Lausanne.

Borcea e a cincea oară când nu vine. Acum se discută reunirea celor două dosare, cel în care sunt trimiși în judecată Sandu și Dragomir și cel în care sunt trimiși membrii. Borcea se află în detenție și nu poate să fie adus la proces. Am văzut că de sunat poate să sune, dar nu poate să vină la proces, că a spus domnul pe Becali că l-a sunat. Ei mai trag de timp un termen, două, trei, mai mult nu pot.

Nu vreau să comentez. Este arhicunoscută opinia lui Cămătaru. Datorită lui am intrat în blocaj. El este traumatizat de întoarcerea Universității Craiova, pentru că simte că 90 la sută din craioveni își doresc asta. Această revenire îl afecta. Se agață de această himeră numită CS U, pe care el și alți câțiva oameni din Craiova o numesc Universitatea Craiova. El m-a sabotat prin fel și fel de litigii frauduloase. El a fost conducătorul în perioada 94-95, iar după aceea oricine ar fi venit la club nu era bun. Mâncătoria și invidia reprezintă principalul motiv pentru care s-a ajuns aici.

La fel este și la Dinamo și la Steaua, fostele glorii cred că li se cuvine ca indiferent ce se întâmplă trebuie să fie acolo. Eu nu am avut nimic cu el, l-am îndrăgit ca fotbalist, am avut o relație bună. Am foarte multe surprize pentru CS U. CS U este un club care nu mai are mult de stat în fotbalul românesc. Mai sunt două, trei luni de așteptat. Sunt foarte optimist că în această vară se va face dreptate și că ne vom înscrie în Liga a 2-a și vom reconstrui clubul. În Craiova, toți cei care au susținut CS U au avut interese personale.

Am înțeles că a spus Cămătaru în mai multe rânduri că actuala CS U este echipa la care a jucat el, dar întrebați-l: Actuala Dinamo e echipa la care a jucat el?”, a declarat Adrian Mititelu la ProSport LIVE.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te…
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre cum s-a format
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre…
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Șoferii au interzis. NU ai voie să ai așa ceva la mașină. Legea spune clar
Șoferii au interzis. NU ai voie să ai așa ceva la mașină. Legea spune clar
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de bani
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de…
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…