„El e Messi al României! N-am văzut așa ceva în viața mea”. Șumudică, plecăciune în fața celui mai bun om al Astrei

Marius Șumudică se felicită pentru că s-a implicat în negocierile dintre Astra și Constantin Budescu și a reuști în cele din urmă să-l convingă pe mijlocașul ofensiv să semneze cu gruparea campioană.
"El e Messi al României! N-am văzut așa ceva în viața mea". Șumudică, plecăciune în fața celui mai bun om al Astrei

Marius Șumudică se felicită pentru că s-a implicat în negocierile dintre Astra și Constantin Budescu și a reuști în cele din urmă să-l convingă pe mijlocașul ofensiv să semneze cu gruparea campioană.

Budescu a fost cel mai bun om al Astrei în prima victorie din 2017, 1-0 cu ASA Târgu Mureș, iar tehnicianul Astrei a vorbit la superlativ despre vedeta sa, imediat după meci. Șumi s-a declarat impresionat de ceea ce a arătat Budescu pe teren, mai ales în condițiile în care acesta nu e pus cu pregătirea fizică.

Budescu a pasat decisiv pentru Seto, la singurul gol al partidei Astra – ASA 1-0

Budescu este Messi al României! V-am mai spus-o și o repet. Nu vedeți? Se lipește mingea de el! El a jucat un singur meci în pregătiri pentru că el nu semnase contractul și nu știam.

E greu să intre 90 de minute și dacă voi putea, îl voi chinui meci de meci 90 de minute pentru că Budescu este omul care îți face diferența, n-ați văzut ce pase.

N-am văzut în viața mea.. O să crească și va ajunge la nivelul la care trebuie să fie Budescu, o să vedeți în două-trei săptămâni„, a declarat Șumudică după meci.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]