Dinamo a învins Steaua în „vulcanul” din Ștefan cel Mare, la câțiva pași de sediul Guvernului!

Redactor:
Marius Hutu
Dinamo a învins Steaua în
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo București s-a calificat în turneul Final 4 al Cupei României, după ce și-a învins marea rivală cu 25-18 în ultimul sfert de finală.

Atmosferă încărcată în Capitală, la sediul Guvernului, atmosferă fierbine și în Sala „Ștefan cel Mare”, la nici 2 kilomettri de Piața Victoriei. Eternele rivale Dinamo și Steaua s-au aflat față în față în Cupa României, încă din sferturi, iar în tribune au fost prezenți peste 1.500 de spectatori, majoritatea fani ai gazdelor. Steliștii nu au avut voie la meci, după incidentele din toamna trecută, la meciul de campionat.

Dinamo a câștigat derby-ul fără drept de apel la sfârșitul celor 60 de minute, deși Steaua a rezistat vreo 50 de minute. După o primă repriză echilibrată, în care Dinamo nu și-a găsit ritmul, iar Steaua a încercat să suprindă cu linia de 6 metri (12-12 la pauză), fiind ținută bine din poartă și de portarul Matskevich, în partea secundă gazdele au preluat controlul. Desprinderea a venit chiar după pauză, cu 3 goluri consecutive, 15-12, motiv pentru Ovidiu Mihăilă să ceară time-out chiar în minutul 33.

Colin Voica și-a betonat apărarea și a putut răspunde cu câteva acțiuni rapide de contraatac. Dinamo a marcat două goluri chiar cu poarta goală, la încercările Stelei de a-și depăși adversarul într-un joc 7 contra 6. Oaspeților nu le-a mers însă deloc, din contră, jocul a părut la fel de greoi, iar forțările au venit una după alta. Steaua a terminat mult prea devreme benzina, în partea secundă nu a marcat niciun gol de la distanță, doar patru de la 7 metri, unul din extremă prin Kostadinovic și altul la o pătrundere a lui Georgescu. Dinamo și-a majorat diferența în ultimele 10 minute, iar suporterii dinamoviști au avut un gând și pentru protestatarii din Piața Victoriei, exprimându-și solidaritatea prin lozinci la adresa Guvernului.

Finalul de meci i-a aparținui ultimei achiziții a echipei Dinamo, Răzvan Pop, care a avut două intervenții la aruncările de la 7 metri. Astfel, trupa din Ștefan cel Mare a avansat în faza finală a Cupei României cu scorul de 25-18.

Dinamo – Steaua 25-18 (12-12)

Irimuș, Grigoraș (9 intervenții), Pop (2 aruncări de la 7 metri apărate) – portari; Bera 2, Asoltanei 1, Șania 2, Mironescu 1, Ragot 4, A. Esteki 1, Șandru 2, Savenco 2, Mousavi 3, Mocanu 3, Vrankovic 2, Cîmpan 2, Capotă. Antrenor: Eliodor Voica

Matskevich (9 intervenții), Dragomir, Stănescu – portari; Dragnea, Ouksir, Georgescu 4, Ungureanu, Szoke 1, Grasu 1, Cristescu, Kostadinovic 4, Florea 4, Johansson, Irimescu 2, Nosrati 2, Stanciu. Antrenor: Ovidiu Mihăilă

Arbitri: S. Dinu – C. Din

Într-o altă partidă jucată azi, HCDS Constanța a învins HC Odorhei cu 30-28, după un meci care a fost strâns în cea mai mare parte. Astfel, cele patru echipe calificate la turneul Final 4 sunt Potaissa Turda, CSM București, HCDS Constanța și Dinamo.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate
Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×