Se pregătește un protest de amploare de susținere pentru FCSB: „Avem confirmare din 28 de județe”

Se pregătește un protest de amploare de susținere pentru FCSB:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suporterii steliști care nu sunt de acord cu demersurile FCSB vor să organizeze proteste în toată țara, prin care să-și arate susținerea față de clubul patronat de Gigi Becali. Protestele sunt programate pentru 25 februarie, susține Cătălin Biriș, organizatorul evenimentelor.

Războiul dintre FCSB și CSA Steaua a produs și o prăpaste adândcă între suporterii Stelei. Aceștia s-au împărțit în două tabere. Unii dintre ei sunt de acord cu proiectul CSA, care a anunțat că-și înființează echipă. Cealaltă tabără consideră că echipa lui Gigi Becali este cea care a dus mai departe tradiția clubului care câștiga Cupa Campionilor Europeni în 1986.

Gigi Becali a anunțat deja că vor urma proteste de susținere pentru echipa sa și pare că a avut dreptate. Cătălin Biriș, inițiatorul mitingurilor Pro Identitate Steaua, susține că pe 25 februarie vor fi organizate proteste în toată țara. Până acum, acesta susține că a primit confirmări din 28 de județe.

„La apelul, la rugămintea multor steliști din țară, deși doream ca evenimentul să aibă loc în martie sau aprilie, am stabilit să-l devansăm și să-l facem pe 25 februarie. Am semnale foarte multe din țară, la ora asta stăm foarte bine ca și organizare, suntem la nivelul a 28 de județe. Deci, ni s-a confirmat prezența la aceste mintinguri din 28 de județe. Nu pot, pentru moment, să estimez câți oameni vor să demonstreze.

Noi aducem acest protest avînd în vedere două aspecte:

1) Actuala echipă este în viziunea noastră Steaua dintotdeauna. Este continuatoarea Stelei care a cîștigat Cupa Campionilor.

2) Încercăm să prevenim o nedreptate care se încearcă asupra lui Gigi Becali. Noi considerăm că toți cei care s-au aliat contra echipei FCSB nu s-au aliat de fapt contra echipei, ci împotriva lui Gigi Becali. Curios este ca toți cei care au făcut alianța aceasta sînt persoane care au avut de-a lungul timpului niște clinciuri cu Gigi Becali.

Oamenii sunt de partea echipei. Această echipă a continuat o istorie și o tradiție. Pe de altă parte, Becali este subiectul principal al acestor realizări.
Semnalele noastre spun că noua echipă nu va avea parte de suport, cu excepția Peluzei Sud.

Noi am încercat să facem o coeziune, să ne punem de acord și cu cei de la Sud, să susținem echipa împreună, pentru că este singura care a continuat istoria Stelei, dar ne-am lovit de niște refuzuri. Din păcate, sînt și suporteri de la Peluză care ascultă de niște lideri cu anumite interese.
Dacă echipa aceasta nu este Steaua originală… atunci vom întreba UEFA unde este Steaua. În ce calitate și-a desfășurat activitatea la nivel de UEFA o echipa promovată de către FRF și LPF.

Am încercat și anul trecut să facem un miting, însa acum o lună și jumătate am fost solicitat pentru a-mi relua inițiativa și am spus că trebuie să o facem.
Recapitulînd, până la ora asta avem confirmate 28 de mitinguri în 28 de judete. Mitingurile vor avea loc în fața prefecturilor din fiecare județ. Parcurgem demersurile pentru obținerea autorizațiilor. Există și amenințări și injurii, dar mergem mai departe.

Vrem să atragem atenția domnului Ministru al Apărării, domnului Ministru al Justiției și chiar domnului prim ministru. Ce se întîmplă în jurul Stelei nu este normal.

Continuăm să ne mirăm că cei care în urma cu puțin timp se bucurau când echipa elimina Ajax și se bătea cu Chelsea acum susțin desființarea ei.
Îl considerăm pe domnul Talpan a fi un alpinist. El se cațără pe oriunde poate pentru a căpăta faimă. Își dorește să devină cunoscut, ăsta e marele lui război”, a spus Cătălin Biriș la Sport.ro, citat de fcsteaua.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
De ce a murit fiul luptătorului Francis Ngannou? Micuțul avea doar 1 an și 3 luni
De ce a murit fiul luptătorului Francis Ngannou? Micuțul avea doar 1 an și 3 luni
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
NOILE NORME pentru posesorii de autovehicule. S-A ANUNȚAT clar de când devin obligatorii
NOILE NORME pentru posesorii de autovehicule. S-A ANUNȚAT clar de când devin obligatorii
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri