Situație inedită la una dintre echipele din Liga 1. Au plecat nu mai puțin de 12 jucători, dar au venit 11

Situație inedită la una dintre echipele din Liga 1. Au plecat nu mai puțin de 12 jucători, dar au venit 11
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • ASA i-a pierdut pe Zicu, Morar sau Kuku și i-a adus pe Nicoliță și Ferfelea.
  • Gabi Mureșan, Emil Dică și Marius Constantin sunt cei mai importanți jucători care au putut fi păstrați de mureșeni.

Formația din Mureș a suferit schimbări majore în această iarnă. Antrenorul Dan Alexa a fost primul care a plecat, invocând condițiile financiare precare. Au urmat și mulți dintre jucătorii importanți. Mingote a ajuns la Astra, iar Morar la Viitorul, dar au mai plecat și Zicu, Cordoș, Surdu sau Gabi Matei. Noul antrenor, Ilie Stan, i-a mai găsit la Mureș doar pe Gabi Mureșan, Emil Dică, Marius Constantin sau Mendy, dintre titularii din sezonul trecut. Tehnicianul a reușit totuși să contruiască un lot pentru cantonamentul din Antalya, care va începe sâmbătă. Au fost aduși 11 jucători noi, cei mai cunoscuți fiind Bănel Nicoliță, Ferfelea și Velayos, spaniolul care a mai jucat în Liga I pentru CFR și ASA. Mureșenii aumai adus un fundaș grec, care a jucat și la Olympiako și un atacant portughez, venit din Georgia.

Mureșenii vor susține patru partide amicale în Antalya, cu Stal (Ucraina), Montana (Bulgaria), Lokomotiv Gorna (Bulgaria) și FK Altyn (Turkmenistan).

Jucătorii rămași la ASA: G. Mureșan, E. Dică, M. Constantin, Ciolacu, Mendy, C.Rus, Bg. Moga, Al. Podar, Candrea, Petriș, Deaconu, S. Bucur, Szasz, Sg. Păcurar, Schieb, Chertes.

Jucătoriii transferați de ASA:

Portari: Bolboașă (ex-Petrolul), Ed. Pap (ex-Luceafărul Oradea)

Fundași: Rougalas (grec, ex-Oud-Heverlee Leuven), Velayos (spaniol, ex-Racing Ferol), Dulap (ex-Șoimii Pâncota)

Mijlocași: Nicoliță (liber), Ferfelea (ex-CSU Craiova), Balgiu (ex-CS Afumați)

Atacanți: Luis Medina (portughez, ex-Sioni Bolnisi), Bâftoi (ex-CS Balotești), Sin (ex-Unirea Tărlungeni)

Jucătorii plecați de la ASA: Mingote, Cordoș, Borza, Netzer, Jakobovich, Alex Ioniță, Surdu, Zicu, Gabi Matei, Dobrosavlevici, Kuku, Morar

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…