Marius Copil a fost eliminat în primul tur al turneului Challenger de la Koblenz

Jucătorul român Marius Copil, locul 127 mondial, a fost eliminat, miercuri, scor 4-6, 3-6, de Michal Przysiezny, în manșa inaugurală a turneului Challenger de la Koblenz, Germania.
Marius Copil a fost eliminat în primul tur al turneului Challenger de la Koblenz

Jucătorul român Marius Copil, locul 127 mondial, a fost eliminat, miercuri, scor 4-6, 3-6, de Michal Przysiezny, în manșa inaugurală a turneului Challenger de la Koblenz, Germania.

Marius Copil, cotat cu a cincea șansă la câștigarea turneului de la Koblenz, a început mult mai bine confruntarea cu Michael Przysiezny și a făcut break-ul în game-ul șapte. Adversarul său a revenit imediat și a câștigat pe serviciul jucătorului român, care a acuzat șocul, pierzând apoi două game-uri și totodată setul cu 6-4.

Manșa secundă a început echilbrat, dar Przysiezny a reușit să se impună pe serviciul lui Copil în game-ul șase și nu a mai cedat avantajul creat până la final.

Michal Przysiezny s-a impus cu 6-4, 6-3 și va evolua în turul secund cu învingătorul din Florian Broska și Jeremy Jahn.

Totodată, pentru eliminarea în primul tur al competiției, Marius Copil va primi un cec în valoare de 450 de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]