Cea mai mare surpriză a deceniului în handbalul masculin: Insulele Feroe s-au calificat la Campionatul Mondial de tineret

Redactor:
Marius Hutu
Cea mai mare surpriză a deceniului în handbalul masculin: Insulele Feroe s-au calificat la Campionatul Mondial de tineret
  • Publicat:
  • Actualizat:

Croația, Danemarca, Spania, I. Feroe, Franța, Germania, Ungaria, Islanda, Macedonia, Norvegia, Rusia și Slovenia sunt cele două 12 națiuni din Europa care s-au calificat la Campionatul Mondial de handbal tineret din Algeria, programat în a doua jumătate a unii iulie a acestui an! Între națiunile enumerate suprinde prezența Insulelor Feroe, care au furnizat, probabil, cea mai mare supriză din ultimii ani în handbalul masculin. Grupul de Insule cu nici 50.000 de locuitori s-a calificat la un turneu final acolo unde România nu are loc, reușind să termine pe primul loc într-o grupă cu Elveția, Finlanda și Israel!

Insulele Feroe au profitat de faptul că au găzduit turneul de calificare pe teren propriu și au avut o grupă în care au putut să se bată, dar acest lucru nu le scade cu nimic din meritele de a evolua în premieră la un Campionat Mondial. Opțiunea de a evolua la turneul final au luat-o încă după primul meci, după ce au învins Elveția cu 28-24. Progresul feroezilor a fost spectaculos în condițiile în care în urmă cu câteva luni, în calificările pentru Campionatul European U20, aceeași echipă pierdea în fața Elveției cu 12-23! Insulele Feroe au câștigat apoi partidele cu Israel (31-25) și Finlanda (29-28) și au făcut pasul către Campionatul Mondial cu maximum de puncte.

„Feroezii urmează școala daneză. Anual, antrenori precum Wilbek, Pytlick și alți antrenori de top din Danemarca țin cursuri de antrenori de 2-3 săptămâni. Au și ei oameni calificați să facă performanță. Până la 16-17 ani, copiii fac handbal și fotbal, apoi fiecare optează. Foarte mulți copii, după 14-15 ani, se regăsesc în academiile daneze, precum Viborg. La ei lucrurile sunt foarte simple, handbalul îl fac din plăcere, dar îl fac așa cum trebuie, își dau silința. Peste 60 din populație practică handbal, au 3-4 divizii, inclusiv ligă de old-boys”, ne-a relatat Bogdan Burcea, antrenorul SCM Craiova, care a antrenat 8 ani în Insulele Feroe, 4 ani  echipă feminină și alți 4 ani o formație masculină.

Naționala de tineret a României a pierdut calificarea după 15-26 cu Danemarca, 25-32 cu Suedia și 33-22 cu Bulgaria.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri