SPECIAL | Cum ar arăta naționala României peste câțiva ani. Selecționerul va avea de unde alege. Lista celor 100: cine sunt fotbaliștii eligibili pentru U21 care au jucat în prima parte a Ligii 1

SPECIAL | Cum ar arăta naționala României peste câțiva ani. Selecționerul va avea de unde alege. Lista celor 100: cine sunt fotbaliștii eligibili pentru U21 care au jucat în prima parte a Ligii 1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noua regulă impusă de FRF la nivelul primului nostru eșalon de obligativitatea folosirii în timpul partidelor a cel puțin unui jucător autohton sub 21 de ani a avut menirea să sporească numărul acestora. Acest fapt ar trebui să ducă la mărirea ariei de selecție pentru reprezentativa U21 dar să și primenească „sângele” Ligii I.

Dacă din punct de vedere cantitativ acest lucru este realizat deja, din punct de vedere calitativ urmează să constatăm într-un viitor destul de apropiat dacă așteptările au fost confirmate. Căci mulți dintre acești tineri ar trebui să devină internaționalii de mâine. Șase dintre ei au făcut-o deja, debutând în naționala mare, referindu-mă aici la S. Filip, R. Marin, Nedelcu, Rotariu, Fl. Tănase și Țîru. Alții sunt angrenați la reprezentative juvenile.

Așadar din totalul de 370 de fotbaliști apăruți pe teren în această primă parte, fix 100 au fost jucători autohtoni eligibili pentru reprezentativa U21, adică27%. Cei cu * înaintea numelui sunt jucătorii U21 debutanți în Liga I, numărul lor ridicându-se la 35 (76% din totalul debutanților autohtoni).

Deloc surprinzător, Viitorul are cei mai mulți, 13, urmată de cele două rivale, Dinamo și Steaua, cu câte 11, la ultima însă e cantitate fără prea multă calitate. CFR Cluj are cei mai puțini, numai3. 29 dintre cei 100 au jucat peste jumătate dintre meciuri. La polul opus,37 dintre ei au jucat sub 3 partide, ceea ce înseamnă că prezența lor a fost mai mult simbolică. 25 dintre ei și-au trecut numele pe lista marcatorilor, iar 15 au fost prezenți la asisturi.

  • R. Marin, Rotariu și Iul. Cristea au fost prezenți în cele mai multe meciuri, câte 20.
  • Tot Rotariu a marcat și cele mai multe goluri, 6.
  • Revenind la R. Marin, tânărul internațional are cele mai multe minute jucate, 1.800, precum și cele mai multe asisturi, 2.
  • Împărțiți pe posturi, 3 sunt portari, 24 fundași, 47 mijlocași și 26 atacanți.

Lista cu toți cei 99 de jucători autohtoni din Liga I eligibili pentrureprezentativa U21

Ardeal (10 jucători)

  • Născuți în 1994: Dobrosavlevici (fundaș) 18 jocuri (1.606 minute)/ 0 goluri/ 0 asisturi, Petra (m) 1 (5)/0/0, Petriș (m) 4 (37)/0/0, O. Ursu (a) 4 (269)/0/0
  • Născut în 1995: Candrea (m) 16 (947)/1/0, *Bg. Moga (p) 1 (45)/0/0
  • Născuți în 1996: *Sb. Bucur (f) 3 (180)/0/0, Feketics (a) 8 (282)/0/1
  • Născut în 1997: *Deaconu (m) 8 (286)/0/0
  • Născut în 1999: *Hamed (m) 3 (135)/0/0

Astra (4)

  • Născut în 1994: Al. Ioniță II (m) 18 (1.455)/1/0
  • Născuți în 1996: Balaure (m) 9 (245)/0/0, R. Moise (a) 6 (220)/0/0
  • Născut în 1997: *Val. Gheorghe (m) 2 (14)/0/0

FC Botoșani (6)

  • Născut în 1994: G. Miron (f) 17 (1.371)/0/0
  • Născuți în 1995: Greu (m) 7 (227)/0/0, Târnovan (m) 4 (144)/1/0
  • Născut în 1996: Juncănaru (m) 1 (3)/0/0
  • Născut în 1997: *L. Fülöp (a) 6 (237)/1/0
  • Născut în 1999: *Moruțan (m) 4 (147)/0/0

CFR Cluj (3)

  • Născuți în 1995: *Horj (f) 17 (1.179)/0/0, Păun-Alexandru (m) 15 (893)/0/1
  • Născut în 1996: Al. Chiriță (m) 6 (306)/0/0

Concordia (7)

  • Născuți în 1994: *Asanache (f) 3 (108)/0/0, Cr. Ciobanu (a) 6 (335)/2/0
  • Născuți în 1994: Grădinaru (m) 19 (1.515)/1/1, Răsdan (a) 1 (80)/0/0 – plecat, *Rogoveanu (m) 1 (12)/0/0
  • Născuți în 1996: *Novacek (f) 1 (1)/0/0, R. Răducanu (a) 7 (414)/0/0

Dinamo (11)

  • Născuți în 1994: *Brănescu (p) 16 (1.440)/0/0, Corbu (f) 1 (90)/0/0, S. Filip (f) 16 (1.418)/1/0
  • Născuți în 1995: Rotariu (m) 20 (1.503)/6/1, *Daniel Popa (a) 8 (161)/0/0, I.D. Șerban (m) 5 (186)/0/0
  • Născuți în 1996: Nedelcearu (f) 19 (1.710)/3/0, Vl. Olteanu (f) 4 (107)/0/0
  • Născuți în 1997: *Dudea (f) 3 (13)/0/0, Pat. Petre (m) 8 (115)/0/0, Tîrcoveanu (m) 1 (12)/0/0

Gaz Metan (4)

  • Născuți în 1994: *Bic (m) 13 (874)/1/0, Buziuc (a) 4 (19)/0/0, Iul. Cristea (f) 20 (1.263)/0/0
  • Născut în 1998: *Olaru (a) 6 (60)/0/0

Pandurii (10)

  • Născuți în 1994: *A. David (f) 1 (45)/0/0, *Hlistei (m) 7 (415)/0/1
  • Născuți în 1995: Pițian (f) 14 (723)/0/0, Trifu (a) 12 (467)/0/1, *Trocan (m) 2 (89)/0/1
  • Născuți în 1996: *Brînzan (f) 5 (158)/0/0, *Pirtea (m) 2 (57)/0/0, *Pîrcălabu (a) 10 (565)/0/0
  • Născut în 1997: *L. Tudor (f) 1 (45)/0/0
  • Născut în 1998: *Dodoi (a) 3 (47)/0/0

CSMP Iași (5)

  • Născut în 1994: Ct. Ștefănescu (m) 12 (647)/1/0
  • Născut în 1997: *Chelaru (f) 3 (110)/0/0
  • Născuți în 1998: *Danale (a) 1 (13)/0/0, *Târșă (m) 7 (429)/1/0
  • Născut în 1999: *Ad. Moldovan (a) 5 (159)/0/0

ACS Poli (6)

  • Născuți în 1994: Iul. Roșu (m) 7 (254)/0/0
  • Născuți în 1995: Bărbuț (m) 19 (1.661)/1/1, Bocșan (f) 14 (1.260)/0/0
  • Născut în 1997: Mailat (m) 13 (190)/0/0, Sorescu (m) 5 (208)/0/0
  • Născut în 1999: Sîntean (a) 2 (2)/0/0

Steaua (11)

  • Născuți în 1994: Enceanu (m) 2 (70)/0/0, Ov. Popescu (m) 14 (797)/0/0, Fl. Tănase (m) 11 (851)/3/0
  • Născut în 1995: Val. Cojocaru (p) 2 (180)/0/0 – plecat
  • Născut în 1996: Tudorie (a) 7 (328)/1/1
  • Născuți în 1997: *Botă (a) 1 (45)/0/0, Vîlceanu (m) 1 (45)/0/0
  • Născuți în 1998: *Man (m) 5 (295)/1/1, Vl. Mihalcea (m) 1 (8)/0/0, Onțel (a) 1 (11)/0/0
  • Născut în 1999: *M. Mihai (m) 1 (1)/0/0

CSU Craiova (4)

  • Născuți în 1997: A. Ivan (a) 19 (1.604)/5/0, A. Manea (m) 4 (181)/0/1
  • Născut în 1998: *Vlădoiu (f) 1(62)/0/0
  • Născut în 2000: *Screciu (m) 3 (70)/0/0

Viitorul (13)

  • Născuți în 1994: G. Iancu (m) 18 (947)/3/1, Mitache (f) 2 (83)/0/0, Țîru (f) 20 (1.786)/1/0
  • Născuți în 1995: Hodorogea (f) 10 (622)/1/0, Vînă (a) 2 (57)/0/0
  • Născuți în 1996: Cioablă (a) 1 (33)/0/0, R. Marin (m) 20 (1.800)/4/2
  • Născuți în 1997: Cicîldău (m) 6 (190)/0/0, Dr. Nedelcu (f) 17 (1.119)/1/0, Al. Stoica (a) 5 (195)/0/1
  • Născuți în 1998: Casap (m) 3 (119)/1/0, Fl. Coman (a) 13 (967)/1/1, *D. Dumitrescu (m) 1 (63)/0/0

FC Voluntari (6)

  • Născuți în 1994: Tăbăcariu (m) 7 (266)/0/0, Voduț (a) 3 (124)/0/0
  • Născuți în 1995: Căpățînă (a) 21 (1.211)/2/0, G. Deac (m) 6 (129)/0/0, Popadiuc (m) 17 (694)/1/0
  • Născut în 1999: *Leasă (f) 1 (1)/0/0
     
Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…