ANALIZĂ‚ | Locul 5 la Euro nu înseamnă automat și calificare la Jocurile Olimpice din 2020, dar transmite ceva. Ce a fost bun în Suedia, ce mai trebuie făcut

Redactor:
Marius Hutu
ANALIZĂ‚ | Locul 5 la Euro nu înseamnă automat și calificare la Jocurile Olimpice din 2020, dar transmite ceva. Ce a fost bun în Suedia, ce mai trebuie făcut
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala feminină de handbal a terminat pe locul 5 la Campionatul European din Suedia, poate peste previziuni având în vedere că România a evoluat într-o grupă cu Norvegia și Rusia, deținătoarele celor trei titluri importante din handbal la nivel de echipe naționale, dar pe undeva așteptat când știi că ai la dispoziție cea mai bună handbalistă a lumii – Cristina Neagu -, dar și un antrenor cu un CV impresionant, precum Ambros Martin. În unele partide, precum cele cu Rusia și Ungaria, tricolorele s-au autodepășit, motiv pentru care au transmis emoții, motive de satisfacție și au ajuns la 60 de minute de o semifinală. Dar a existat și reversul medaliei, cu Norvegia și Danemarca, jocuri în care a arătat că este încă dependentă de Cristina Neagu, iar pentru a obține ceva în plus este nevoie și de mai multe sacrificii, nu numai în timpul unui turneu final. O construcție sănătoasă se clădește în timp, iar ceea ce obții la o competiție majoră este doar produsul finit.

Încă mai e de lucrat la mentalitatea de învingători

România a plecat la Campionatul European cu un obiectiv declarat locurile 1-8. Echipa nu a avut niciun fel de presiune a rezultatelor, fiind la început de ciclu olimpic, cu un nou antrenor pe banca tehnică, Ambros Martin, așadar în reconstrucție pentru Jocurile Olimpice. Am putea spune că actualul președinte, Alexandru Dedu, a preluat discursul fostului conducător al handbalului românesc, Cristian Gațu, care a evitat mereu să pună presiune înaintea turneelor finale și de fiecare dată a vorbit despre un obiectiv pe termen lung, adică prezența la Jocurile Olimpice. Despre obiective intermediare, mai la concret despre medalii la Campionate Mondiale sau Europene nu s-a vorbit nici în perioada „Gațu”, nu se vorbește nici în perioada „Dedu”.  

Partea pozitivă este că România se menține cu naționala feminină în circuitul turneelor finale. Partea mai puțin pozitivă este însă că în majoritatea timpului se mulțumește cu puțin. Medaliile se câștigă, după cum arată istoria recentă, din 5 în 5 ani! Adică, ocazional, profitând și de anumite conjuncturi. Pentru a construi o mentalitate indestructibilă, precum cele ale Norvegiei, Franței, mai nou a Olandei care a urcat furtunos în elita handbalului feminin, sunt ani grei de muncă, ține de conducere, de organizare, continuitate, antrenori, dar și de jucătoare.

Vorbind strict de acest Campionat European din Suedia…


Foto: Marius IONESCU

 

Mulți am fost de acord cu faptul că echipele Norvegiei și Rusiei vor fi greu de învins, dar printr-o mobilizare generală campioana olimpică a fost doborâtă (22-17). România a avansat mai departe cu 2 puncte în grupa principală, aproape suficient pentru a-și îndeplini obiectivul la turneul final. A urmat și acea victorie categorică în fața Ungariei (29-21), iar România a început să viseze la semifinale. Partida cu Cehia a fost însă un semnal că lucrurile nu sunt chiar atât de simple (30-28), iar cu Danemarca a dat cu adevărat de greu. Diferența de pregătire fizică a fost destul de evidentă, România nu a „respirat” așa cum și-ar fi dorit. Astfel, i-a fost greu să învingă o națională care a adunat foarte multă energie după dezamăgirile trăite în ultimul an în fața reprezentativei tricolore, care și-a îndreptat întrega atenție pe acest meci încă după prima fază a competiției, în care a avansat cu 4 puncte. După partida cu România, Danemarca a revenit la ritmul obișnuit din ultima vreme, fiind doar o echipă bună și atât.

Cristina Neagu și Eliza Buceschi nu au ajuns la Campionatul European în plenitudinea forțelor, după un sezon de toamnă cu probleme medicale la echipele de cluburi, cu minute de joc mai puține decât în mod obișnuit. Cu Danemarca, Eliza Buceschi a început puternic, cu 4 goluri în 10 minute, dar apoi amprenta ei a fost tot mai puțin vizibilă pe parcursul jocului. Cristina Neagu nu a reușit la rândul ei să mai facă minuni, din moment ce Danemarca a făcut tot ce este posibil să o blocheze, să o țină la distanță de poarta lui Sandra Toft. A fost evident în acest meci că România încă este dependentă de interul stânga, ajuns la 28 de ani. După minutul 25, Cristina a început să arunce la poartă, dar mereu din poziții foarte dificile, incomode, motiv pentru care și procentajul de la final a arătat slab. Singurul ei gol în prima repriză a venit din extrema stângă, ceea ce spune multe despre modul cum au anihilat-o adversarele.

La acest meci, România a fost „trădată” de partea fizică, practic nu a avut putere, și de emoții, în special la nivelul extremelor. Tricolorele au ratat nu mai puțin de șapte situații de unu la unu de pe „aripi”. Danemarca s-a „prins” că România nu poate înscrie cu extremele și a aglomerat jocul în zonă centrală, chiar selecționerul Klavs Bruun Jorgensen declarând după partidă că principalul scop a fost să o blocheze pe Neagu. Dacă extremele României ar fi marcat niște goluri, atunci poate că și planurile Danemarcei ar fi fost regândite, iar jocul din centru s-ar mai fi „aerisit”.

În procente a dat cu plus, dar la final în afara Top 4

Din punct de vedere al intensității jocurilor, turneul final al naționalei a stat practic în trei partide, cu Rusia, Ungaria și Danemarca. Toate cele trei adversare sunt într-o reconstrucție pentru Jocurile Olimpice, toate trei au avut și probleme medicale și nu au beneficiat de aportul unor jucătoare la Campionatul European, la fel ca și România. Dacă ar fi să vorbim în procente, naționala a ieșit pe plus cu 66%. Dar când se trage linie la sport nu este matematică, iar România nu a prins Top 4.

Locul 5 pe care s-a clasat la final poate fi privit ca un rezultat OK la început de ciclu olimpic. Ambros Martin a avut doar două săptămâni la dispoziție pentru a lucra cu echipa și a cunoaște mai bine jucătoarele. Decizia în privința lotului de „28” pentru Campionatul European nu i-a aparținut, întrucâT în momentul în care a fost alcătuit antrenorul echipei Gyor nici nu era în funcție la națională. Asta nu înseamnă că echipa pentru Campionatul European nu a fost în regulă, dar spaniolul a ajuns să le cunoască pe handbaliste cu puțin timp înainte de competiție. Eventual le știa bine pe Cristina Neagu, Eliza Buceshi, Oana Manea și Paula Ungureanu, pe care le-a avut adversare în Liga Campionilor și a fost nevoit să le studieze în perioada petrecută la Gyor.

Pentru o carieră cu adevărat împlinită la nivelul valorii pe care o are, Cristina Neagu are nevoie și de un rezultat mare la nivel de echipe naționale


Foto: Zsolt Halmagyi

Această clasare la Euro 2016 ar trebui să transmită foarte mare încredere privind spre Tokyo 2020, dar acest lucru nu înseamnă automat că România va și câștiga medalie în Japonia, nici măcar o calificare nu e sigură la ediția respectivă a Jocurilor Olimpice. Până la urmă majoritatea naționalelor au început să-și reconstruiască echipele. Dacă ne raportăm la istoria recentă, la început de ciclu olimpic, România a avut următorul parcurs: în 2008 a început cu un loc 5 la Euro, iar în 2012 a eșuat în tentativa de a se califica la JO de la Londra; în 2012 a început cu un loc 10 la Euro, iar în 2016 s-a calificat en-fanfare la Rio.

Din punct de vedere al lotului, România înseamnă azi în primul rând Cristina Neagu. Cu două meciuri mai puțin decât Stine Jorgensen și Nora Mork, vedeta naționalei a fost depășită abia pe final în clasamentul golgheterilor de cele două handbaliste. A avut însă cea mai bună medie de goluri / joc, adică 7.7 goluri. Înaintea jocului direct cu Danemarca, Jan Pitlyck, fostul selecționer, a avut numai cuvinte de laudă la adresa Cristinei Neagu, a susținut că este varianta feminină a lui Mikkel Hansen și a inclus-o în galeria handbalistelor de excepție, alături de Cecilie Leganger și Anja Andersen: ”Tot ce face pare fără efort. Ca și în cazul Anjei Andersson, pare că se joacă pe teren”. Ce le diferențiază însă pe Andersen, Leganger și Neagu? Primele două au în palmares rezultate de excepție și la nivel de echipe reprezentative, pe toate cele trei fronturi. Portarul Norvegiei este medaliată cu aur la Europene și Mondiale și bronz la JO, iar handbalista daneză are aur peste tot.

Cristina Neagu nu a jucat încă nicio finală de turneu final, având doar două medalii de bronz la Euro și CM. Jucătoarea de la Buducnost are în palmares foarte multe distincții individuale, a fost desemnată inclusiv cea mai bună handbalistă din lume în 2010 și 2015. Dar nu se poate spune însă că este împlinită și la echipa națională. „Pe mine mă doare foarte mult că nu jucăm pentru medalii, nu mai sunt la prima tinerețe și îmi doresc performanță”, a declarat Cristina Neagu după partida România – Danemarca. Timpul nu este încă trecut pentru ea, are 28 de ani, mai are încă multe de spus în handbal. Acum depinde totul de cât o va asculta și corpul, depinde și ce obiective își va propune pe viitor. Anja Andersen a ajuns în vârf la 27 de ani, când a cucerit în același an și titlul olimpic și Campionatul European. Bojana Popovic, o altă mare handbalistă a lumii care acum îi este team-manager la Bucucnost, a condus Muntenegru în finala olimpică de la Londra când avea 32 de ani, vârstă pe care Cristina o va împlini în perioada JO din 2020. Dar Neagu trebuie să transmită în același și echipei anumite idei, absolut necesare pentru a ajunge spre vârful piramidei. România nu poate juca în acest moment o finală fără Cristina Neagu, dar nici interul stânga nu poate să atingă „acoperișul lumii” fără echipă, iar din acest punct de vedere lucrurile trebuie să fie indubitabile pentru o reușită.

Ce a descoperit, de fapt, România la Euro


Foto: Marius IONESCU

 

Pe lângă Cristina Neagu, România a descoperit niște jucătoare care pot avea un rol important în viitorul echipei naționale, precum Denisa Dedu, Crina Pintea, Aneta Udriștoiu, Yulia Dumanska, Cristina Zamfir și Cristina Laslo. La 20 de ani, centrul ce la Cluj a avut o experiență pozitivă, iar personal mi-a plăcut încrederea cu care a privit spre viitor, indiferent de adversar, chiar dacă, să spunem, lucrurile nu au ieșit mereu bine.

România a terminat pe locul 5, dacă a fost bine, dacă a fost rău, fiecare dintre noi are propria măsură de aprecierea a rezultatelor din Suedia. Știm că naționala tricoloră ne-a transmis emoții, că a luptat, că este un vector important de care trebuie să se țină cont în handbalul mondial, în sportul românesc. Dar știm și că anumite lucruri mai trebuie să se schimbe, în special la procesul de instruire, de pregătire pe tot parcursul unui sezon. Numai cei care înțeleg perfect acest mecanism ajung cu adevărat în vârf! Altfel, ne vom hrăni mereu cu ideea că poate la anul va veni și rândul nostru, ne vom tot mulțumi cu câte o medalie din 5 în 5 ani, profitând de anumite conjuncturi, motivații de moment.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…