Acasa » Fotbal Intern » Liga 3 » FC Universitatea Cluj se bazează un nou pilon important. Sabău: „Sper ca acest exemplu să-l preia și alte companii”

FC Universitatea Cluj se bazează un nou pilon important. Sabău: „Sper ca acest exemplu să-l preia și alte companii”

FC Universitatea Cluj se bazează un nou pilon important. Sabău: "Sper ca acest exemplu să-l preia și alte companii"

FC Universitatea Cluj, care în prezent evoluează în Liga a patra și e formată din jucători precum Dorin Goga, Abrudan sau Păcurar, a semnat un parteneriat important.
„Dorința noastră este ca în 2019, atunci când se împlinesc 100 de ani de la înființarea clubului Universitatea Cluj, să sărbătorim împreună revenirea în liga întâi, acolo unde este locul acestei frumoase echipe a fotbalului românesc”, a declarat Valentin Popescu, director de marketing sportiv Alexandrion Grup. „Mulțumim foarte mult Alexandrion Grup și Fundației Alexandrion pentru susținere și sper ca acest exemplu să-l ia și celelalte companii”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, manager sportiv Universitatea Cluj. „Așa cum am suținut handbalul de la Cluj până când echipa a ajuns pe un trend bun, așa vom sprijini și fotbalul până acolo unde îi e locul, în liga I”, a declarat Victor Savi-Nims, Head of Legal Department-Alexandrion Grup România
FC Universitatea Cluj se alătură astfel grupărilor de fotbal sprijinite de Alexandrion Grup în fotbal de-a lungul timpului, precum Dinamo București, Petrolul Ploiești, ASU Politehnica Timișoara, Unirea Urziceni, Steaua București, Concordia Chiajna, CSM Iași, CS Universitatea Craiova.
 

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Soția lui Lucian Popa, ATAC la Ramona Micu! I-a spus adevărul în față: Ce ați făcut cu băieții acolo… ceva de...
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro