Lăcătuș, la prezentarea oficială a echipei de fotbal CSA Steaua: „E un proiect pentru suporteri! Obiectivul nostru e să ajungem în Liga 1”. Care este bugetul noului club

Lăcătuș, la prezentarea oficială a echipei de fotbal CSA Steaua:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clubul Sportiv al Armatei Steaua București va înființa o echipă de fotbal la nivel de seniori, pe care o va înscrie în sezonul următor al Ligii a 4-a, se arată într-un comunicat remis, luni, agenției MEDIAFAX. Marius Lăcătuș, în vârstă de 52 de ani, a fost numit director tehnic.

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, Marius Lăcătuș a anunțat oficial înființarea noii echipe. Lăcătuș a precizat că acest proiect a fost gândit și dedicat fanilor Stelei și speră ca suporterii care au renunțat să se prezinte la meciurile echipei din Liga 1 să se regăsească în această inițiativă.

Fosta glorie din Ghencea a anunțat că CSA Steaua este în căutare de investitori, dar și de staff tehnic. Lăcătuș speră să găsească rapid oameni care să se ocupe de partea tehnică pentru nu fi nevoit să coboare chiar el pe bancă.

„Principalul nostru obiectiv este acela de a ajunge în Liga 1. Aceste lucruri se fac pas cu pas. Sperăm să avem susținerea suporterilor. Este un proiect pentru suporteri. Îmi doresc din tot sufletul ca ei să vină alături de echipă. O parte dintre suporterii care nu sunt prezenți la meciurile echipei din Liga 1 vor fi prezenți la meciurile echipei noastre din Liga 4. Încet-încet, sperăm să devenim o echipă puternică, o echipă care va fi stimată atât pe plan intern, cât și pe plan internațional mai târziu. Sperăm să atragem și oameni care să investească la această echipă și să se alăture proiectului. Orice declarație făcută de anumite persoane vis-a-vis de acest proiect nu face decât să mă ambiționeze.

Nu ne așteptam ca toată lumea să privească cu ochi buni acest proiect. Ar fi trebuit să fim nebuni să credem acest lucru. Rămâne să demonstrăm prin fapte că s-au înșelat. N-am mai vorbit cu Gigi Becali de vreo 5-6 ani. Nu cred că era cazul să discutăm despre acest lucru. Eu am discutat doar cu cei din Clubul Sportiv. Am avut sentimente față de această echipă până în momentul în care s-a rupt de clubul Steaua, de brandul Steaua. Acum îi respect pe toți cei care sunt acolo, le doresc succes.

Sunt sigur că vor fi mulți foști jucători steliști care se vor alătura, în diferite forme. Sper să nu ajung în situația de a antrena pentru că asta ar însemna că nu am găsit soluții și ar fi rușinos pentru mine. Este un proiect pe termen lung pentru fotbalul românesc, pe patru ani de zile. Contractul antrenorului va fi pe o perioadă la fel de lungă. Vom juca în Ghencea. Terenul 5 are în dotare și tribune. Dacă vom ajunge în liga a doua sau a treia, vom găsi și alte variante în funcție de prevederile legale”, a declarat Marius Lăcătuș.

Colonelul Cristian Petrea a anunțat că noul club are un buget de 300.000 de euro, iar palmaresul pânâ în 2003 se află la Clubul Sportiv.

„Proiectul nostru prevede folosirea numirii Steaua București. Echipa are o siglă pe care o va folosi. Palmaresul este al CSA Steaua. Noi nu am cedat niciodată palmaresul secției de fotbal. Cred că începând cu liga a treia putem atrage parteneri serioși”, a declarat Petrea.
 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep iubește din nou! Primele imagini cu bărbatul care l-a înlocuit pe Toni Iuruc. „Tu și eu, este dragoste pe viață”
Simona Halep iubește din nou! Primele imagini cu bărbatul care l-a înlocuit pe Toni Iuruc. „Tu și eu, este dragoste…
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la sfinţirea bucatelor:
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în România
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în…
S-a decis plata a câte 1400 LEI de persoană în România. Banii au intrat deja pe card
S-a decis plata a câte 1400 LEI de persoană în România. Banii au intrat deja pe card
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale