Acasa » Alte Sporturi » Handbal » DJ Cristina Neagu! Interul stânga a dat recital cu Croația, iar România s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European

DJ Cristina Neagu! Interul stânga a dat recital cu Croația, iar România s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European

DJ Cristina Neagu! Interul stânga a dat recital cu Croația, iar România s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European
  • România este în Top 12 și la acest Campionat European, după ce a obținut și a doua victorie în Grupa D a turneului final din Suedia, scor 31-26 cu Croația. Tricolorele se califică alături de Norvegia și Rusia mai departe și începe cu 2 puncte în grupele principale. Adversarii vor fi Ungaria, Danemarca și Cehia, rămâne de văzut în următoarele ore și care va fi ordinea jocurilor.

„Dacă nu batem Croația, victoria cu Rusia nu are nicio valoare”, este ideea care s-a „plimbat” constant pe ușa din cantonamentul echipei naționale în ultimele 24 de ore. În urmă cu 2 zile, România a învins campioana olimpică, Rusia, cu 22-17, dar un astfel de succes trebuia gestionat corespunzător având în vedere alte „antecedente”. Ultimul chiar la Jocurile Olimpice de la Rio, în debutul cu Angola.

Denisa Dedu sau Paula Ungureanu pentru începutul meciului? Răspusnul îl aflăm imediat după intonarea imnului: Denisa Dedu. Staff-ul tehnic nu a efectuat nicio modificare în echipa care a început partida cu Rusia: Dedu – Iuganu, Neagu, Pintea, Szucs, Manea, Chiper pe faza aprare, Buceschi și Geiger în atac, în locul axului central defensiv.

Croatele nu au găsit poarta timp de 9 minute

Nici nu începe bine partida, iar Gabriella Szucs este taxată cu eliminare de 2 minute în secunda 38! România iese bine însă din această inferioritate, scor 1-1, cu un prim gol înscris de Cristina Neagu. Croația începe însă să „torpileze” poarta României de la mare distanță și majoritatea mingilor intră în plasă. După numai 9 minute de joc, adversara se desprinde la 6-3, iar Ambros Martin intervine în forță cu un time-out! Cere agresivitate, iar mesajul este recepționat rapid de elevele lui. Apărarea devine mai arâăgoasă și începe să recupereze mingi. În atac, Neagu angajează fie pivotul, fie plutește peste întreaga apărare adversă, ajutată de câteva paravane, iar naționala face „ordine”. Tabela se „răstoarnă” în favoarea României după 5 goluri consecutive, fără gol primit timp de 7 minute: 8-6 (min. 15).

Croația își prelungește perioada de ineficacitate la 9 minute, până când Penezic iese din nou la rampă și înscrie de la mare distanță. Eliminările se înmulțesc, 4-4 (până la pauză), dar jocul nu se „rupe”. România ajunge la 3 goluri diferență maximă în trei rânduri, 12-9, 14-11 și 15-12, dar adversara rămâne în joc cu ajutorul interului Penezic, care ajunge la cota 6 până în minutul 30. Scor 15-13 la pauză.

Mutări decisive făcute de selecționerul spaniol

Repriza secundă vine cu două schimbări în tabăra României, cu Paula Ungureanu în poartă și cu doi pivoți în atac, Oana Manea și Crina Pintea. Jocul se reia cu un 7 metri obținut de Eliza Buceschi, în nu mai reușeșete să-l fructifice, după un procentaj perfect în primul act 5 din 5. Dar schimbările se dovedesc din nou inspirate. Paula Ungureanu are trei interevnții consecutive, iar pivoții îi fac paravene Cristinei Neagu, care lovește din nou. Croația solicită time-out după numai 4 minute, când tricolorele se deprind pentru prima dată la 4 goluri: 17-13.

În joc sunt băgate și extremele, naționala marchează de pe ambele părți, dar primele 10 minute ale părții secunde îi aparțin Cristinei Neagu, care „mitraliază” poarta adversă, iar Românai se desprinde și mai mult: 19-14 și 20-15 (min. 40). Imediat vine însă și primul moment dificil: România rămâne cu două handbaliste mai puțin pe teren, iar Croația se apropie amenințător la 21-19 (min. 44). 

Ambros Martin a schimbat echipa în ultimele minute

Jucătoarele cu experiență din echipa României intervin decisiv: Oana Manea înscrie și scoate o eliminare de 2 minute, Paula Ungureanu are a 5-a intervenție a reprizei, iar Cristina Neagu ajunge la cota 8 și mai oferă o pasă decisivă pentru Iuganu. În numai 3 minute, diferența de 5 goluri se reface, 24-19, iar suporterii români întăresc mesajele de susținere din tribună. Este și rezultatul care lasă fără energie echipa Croației. Cristina Neagu continuă să se evidențieze la fiecare fază, este meciul ei! Interul stânga este „DJ-ul”, înscrie, oferă pase decisive, recuperează migi în apărare, iar România se duce la 29-22 (min. 54). Pe final, Ambros Martin schimbă echipa, calificarea în grupele principale este obținută fără mari emoții, cu 31-26

România – Croația 31-26 (15-13)

Dedu, Ungureanu – portari; Udriștoiu 4, Szucs, Geiger, Pintea, Buceschi 7, Neagu 10, Florica, Laslo, Iuganu 2, Zamfir 2, Manea 3, Zamfirescu 1, Chintoan, Chiper 2. Antrenor: Ambros Martin

Razum, Besen – portari; Zadravec, Nemaskalo 3, Blazevic, Debelic 2, Covic 1, Posavec, Micijevic 1, Krsnik, Vidak, Penezic 8, Milanovic-Litre 1, Jankovic, Maric 7, Basic 3. Antrenor: Goran Mrden

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro