EURO 2016 | „Bravo nouă, tuturor românilor! Să fim mândri de noi!”. Alexandru Dedu anunță obiectivul României după victoria istorică împotriva Rusiei

EURO 2016 | "Bravo nouă, tuturor românilor! Să  fim mândri de noi!". Alexandru Dedu anunță obiectivul României după victoria istorică împotriva Rusiei

România este în plină competiție la Campionatul European de Handbal și tocmai a reușit o victorie pe care o aștepta de 20 de ani, în fața Rusiei, 22-17, iar președintele FRH a ținut să le felicite pe fetele antrenate de Martin Ambros, dar și pe acesta din urmă.

„Eu am adus, poate, unii dintre cei mai buni antrenori la ora actuală din handbal. Ca să-i aduci, cred că ai nevoie de buget. Vreau ca fetele să joace cum au jucat în primele meciuri. E o etapă importantă în acest ciclu olimpic, dorim să atingem vârful de performanță la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. Nu trebuie să uităm perioada în care ne aflăm”, a declarat Alexandru Dedu, la Digi Sport.

La finalul intervenției sale, președintele FRH  a spus până când va sta antrenorul spaniol la cârma naționalei, dar a ținut să transmită și un mesaj emoționant: „Cu Martin Ambros am semnat contractul până în 2020. Bravo nouă, tuturor românilor! Să  fim mândri de noi!”. 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro