VIDEO | Ce a fost în capul lui?! Colegul lui Radu Ștefan a gafat grav în fața unui adversar. Cât s-a terminat derby-ul dintre Lazio și Roma

VIDEO | Ce a fost în capul lui?! Colegul lui Radu Ștefan a gafat grav în fața unui adversar. Cât s-a terminat derby-ul dintre Lazio și Roma

Radu Ștefan a fost titular și integralist într-un nou derby al capitalei Italiei, dintre Lazio și Roma, încheiat 0-2 pentru formația considerată oaspete, în condițiile în care cele două echipe împart același stadion, Stadio Olimpico.

Lazio, echipă pentru care evoluează și fundașul român Radu Ștefan, a pierdut în fața eternei rivale, AS Roma, scor 0-2, după o primă repriză încheiată cu un „scor alb”, 0-0. Repriza a doua a debutat cu greșeala făcută de Wallace, colegul lui Radu Ștefan din centrul apărării lui Lazio, care a vrut să dribleze în fața lui Strootman, i-a fost „furată” mingea, iar olandezul a deschis scorul.

Click aici pentru VIDEO

Romanii și-au dublat avantajul, în minutul 77, prin Nainggolan, care a șutat puternic de la 30 de metri. Astfel, AS Roma a urcat pe locul secund, în Serie A, în timp ce Lazio a rămas pe locul cinci, ultimul care asigură prezența în Europa League

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]