Reacția oficială a conducerii lui Atletico Madrid după moartea lui Daniel Prodan

Reacția oficială a conducerii lui Atletico Madrid după moartea lui Daniel Prodan

Conducerea lui Atletico Madrid a reacționat la aflarea veștii că Daniel Prodan a decedat. Spaniolii au transmis condoleanțe prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial și pe rețelele de socializare.

Vestea că Daniel Prodan (44 de ani) a murit a produs tristețe și peste hotare. Oficialii lui Atletico Madrid, club pentru care a jucat un an și jumătate, și-au exprimat regretele pentru această tragesie:

„Daniel Prodan, fostul jucător al clubului nostru, a murit la vârsta de 44 de ani din cauza unui atac de cord. Fotbalistul a jucat pentru Atletico un sezon și jumătate. El a sosit în ianuarie 1997 și a plecat în iunie 1998.

În 2012, căile clubului nostru și cele ale jucătorului român s-au reintersectat atunci când Atletico a jucat finala Europa League la București, capitala țării natale. Acolo a văzut Atletico său cum a câștigat titlul european și el era ambasador al finalei.

Președintele, managerul general și conducerea noastră transmit condoleanțe familiei lui. Odihnește-te în pace, Daniel Prodan”, a fost comunicatul postat de Atletico Madrid.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]