Și de asta e considerat Buffon o legendă! VIDEO Gest superb al portarului în momentul în care tot stadionul a început să huiduie imnul Germaniei

Și de asta e considerat Buffon o legendă! VIDEO Gest superb al portarului în momentul în care tot stadionul a început să huiduie imnul Germaniei

Italia și Germania s-au întâlnit la Milano, într-o partidă amicală ce a reprezentat ultimul meci jucat de cele două formații în acest an.

Fanii gazdelor n-au uitat confruntarea din urmă cu nici cinci luni, din sferturile Euro 2016, când elevii lui Joachim Low s-au calificat  în semifinale după un meci dramatic, decis abia după executarea loviturilor de departajare (1-1 în timpul regulamentar și după prelungiri), iar în momentul intonării imnului Germaniei au început să huiduie.

Situația a fost salvată însă de căpitanul Squadrei Azzurra, Gianluigi Buffon, care a început să aplaude în momentul în care a sesizat că fanii italieni fluierau, iar gestul legendarului portar a fost preluat și de colegii săi.

Partida Italia – Germania s-a încheiat și de această dată la egalitate, scor 0-0.
 

  • În vârstă de 38 de ani, Buffon a strâns la meciul cu Germania cea de-a 167-a selecție pentru naționala Italiei și a egalat astfel recordul european pentru cele mai multe selecții deținut până acum de spaniolul Iker Casillas. Buffon a jucat în prima repriză a partidei, fiind înlocuit la pauză de Gianluigi Donnarumma (17 ani).

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro