Unul dintre cluburile importante din Liga 1, aproape să dea lovitura: „Voi negocia cu niște investitori din străinătate, oameni serioși! Ei ne-au căutat”

Unul dintre cluburile importante din Liga 1, aproape să dea lovitura:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele clubului de fotbal CFR 1907 Cluj, Iuliu Mureșan, a anunțat, joi, că săptămâna viitoare va avea o rundă de negocieri cu investitori străini, iar dacă acestea se vor concretiza, toate problemele clubului, aflat în insolvență, se vor rezolva.

Iuliu Mureșan a declarat, joi, într-o conferință de presă că își dorește ca echipa să participe, din nou, în cupele europene.

„Dorim să ieșim cât mai repede din insolvență și, sigur, după un an să reușim să participăm, din nou, în cupele europene. Eu sper să se întâmple acest lucru în campionatul acesta până la sfârșit. Chiar săptămâna viitoare voi avea o rundă de negocieri cu niște investitori din afara țării, oameni serioși, care ne-au căutat ei pe noi, nu noi pe ei, și ăsta e un semn bun. Sper să se concretizeze și atunci am rezolvat toate problemele”, a spus Mureșan.

Acesta a subliniat că ultima perioadă a fost grea atât pentru el cât și pentru club, dar acum a revenit în forță și a reușit să asigure bugetul clubului și să aducă la zi salariile jucătorilor.

„Trebuie să ne străduim să facem performanță, performanță înseamnă bani în buget, fiecare loc mai sus din Liga 1 înseamnă bani mai mulți, fiecare cupă înseamnă la fel. Sper să ne completăm bugetul cu noile parteneriate. Am încredere că lucrurile vor merge și mai bine. Avem jucători interesanți în lot, jucători tineri care se vând la sume bune. Avem știința să înlocuim jucătorii pe care îi vindem și să îi integrăm foarte repede. Clubul are încă acea mentalitate de învingător și campion care ne ajută să facem performanță”, a mai spus Iuliu Mureșan.

Președintele clubului CFR 1907 Cluj a precizat că îi face antrenorului Vasile Miriuță o ofertă de mărire de salariu „și o clauză de 10 milioane să nu mai plece de la CFR”.

„Mă bucur că a revenit, împreună facem o treabă foarte bună. De fapt, secretul rezultatelor bune este atmosfera de familie, echipa, colectivul. Este unul dintre secrete. Nu avem jucători ca la Barcelona, Manchester sau Real Madrid, dar avem suflet mai mare ca al lor și asta contează cel mai mult„, consideră Mureșan.

Acesta a afirmat că sunt șanse mari ca echipa să termine în play-off. „Practic, noi suntem pe loc de play-off și trebuie să ne menținem, apoi orice e posibil”, a conchis Iuliu Mureșan.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Ungaria A RECUNOSCUT, în sfârșit. Vestea cea mare a venit direct de la Budapesta: DIN PĂCATE...
Ungaria A RECUNOSCUT, în sfârșit. Vestea cea mare a venit direct de la Budapesta: DIN PĂCATE...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri