Dinamoviștii „mici” și „mari”, contrariați și după meciul în familie. VIDEO „A fost ciudat, nu poți juca un meci oficial așa! Ne calificam dacă întâlneam altă echipă”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo 2 – Dinamo 1-2, în șaisprezecimile Cupei României. Echipa „mare” a clubului din „Ștefan cel Mare” s-a calificat în optimi după 90 de minute în care a fost chinuită serios de echipa secundă. Extrem de motivați și dornici să demonstreze că pot face saltul spre prima echipă, elevii lui Laurențiu Diniță au dat o replică puternică trupei lui Ioan Andone și chiar au fost la un pas să trimită meciul în prelungiri, ratând o ocazie imensă în minutele de final.

Intrat în direct la ProSport LIVE, tehnicianul lui Dinamo 2 a vorbit despre situația ciudată în care a fost pus, dar s-a declarat mulțumit de prestația jucătorilor săi. Mai mult, Diniță s-a declarat convins că Dinamo 2 s-ar fi calificat în optimi dacă ar fi întâlnit o altă echipă în această fază a competiției.

„Îmi felicit și eu jucătorii. Au avut multă motivație și dorință. A fost ciudat că am jucat contra clubului. Sunt două echipe ale aceluiași club și nu poți juca un meci oficial așa. Nu este normal. Mi s-a spus să le transmit copiilor să joace cât mai bine, să dea totul pe teren, așa cum au și făcut. Mă așteptam la un meci în care să dea dovadă de determinare, pentru că i-am văzut în săptămâna premergătoare meciului foarte bine motivați. Chiar mă așteptam la un joc bun.

Le-am spus să joace cu plăcere, cu bucurie, pentru că nu au nimic de pierdut. Este normal dacă noi o să pierdem pentru că plecăm oricum cu șansa a doua jucând cu o echipă din Liga 1.

Cu siguanță aveam șanse mai mari să ne calificăm în turul următor dacă jucam cu o altă echipă și, la cum am jucat aseară, ne și calificam!„, a declarat Laurențiu Diniță la ProSport LIVE.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…