Adrian Neaga este noul manager sportiv al echipei ACS Poli Timișoara

Adrian Neaga este noul manager sportiv al echipei ACS Poli Timișoara
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul fotbalist român Adrian Neaga este noul manager sportiv al echipei ACS Poli Timișoara, care se află pe ultimul loc în clasamentul Ligii 1, notează presa bănățeană.

Neaga (37 de ani) a preferat să lase deoparte meseria de antrenor și să se alăture componenței administrative a formației timișorene.

„Atunci când am început activitatea am făcut-o tot sub culorile alb-violete. Sper să realizez cât mai multe aici. Am fost prezent la câteva meciuri la Timișoara și am fost dezamăgit când am văzut stadionul gol. Îmi doresc să văd cât mai mulți oameni la stadion, îmi aduc aminte că în urmă cu mulți ani am jucat pe acest stadion și pe o ploaie groaznică erau 40 de mii de oameni care cântau, deși echipa era condusă. Știu că acum există două echipe de Poli, dar îmi propun să aduc mai multă lume în tribunele stadionului. Cred că echipa din prima ligă este formația exponențială a orașului””, a declarat Neaga.

Fostul atacant al Stelei avea un angajament ca antrenor în liga a treia, la Bradu. „Eu aveam contract, dar nu puteam să îi las fără antrenor în timpul campionatului. Am așteptat sfârșitul turului și le mulțumesc că m-au înțeles”, a spus Neaga.

În cadrul conferinței de presă pentru prezentarea lui Adrian Neaga, președintele clubului ACS Poli Timișoara, Sorin Drăgoi, a vorbit despre situația financiară: „Din prima tranșă a drepturilor TV, am plătit datoriile din urmă, peste 500.000 de euro, iar acum suntem cu salariile în urmă din august. Băieții au înțeles și vor primi următorul salariu după meciul cu Dinamo. Mai avem și câteva litigii pe rol, dar cea mai gravă problemă este că trebuie să plătim până la finele lui noiembrie 100.000 de euro firmei care ni l-a adus pe Pedro Henrique. Dacă nu vom plăti această sumă, vom fi depunctați, iar în acel moment eu îmi voi prezenta demisia. Sperăm însă să rezolvăm și această problemă și facem încă o dată apel la cei care pot să ne ajute să o facă. Măcar cu un împrumut pe care îl vom returna când vom primi a doua tranșă din drepturile TV, pe 15 ianuarie”.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×