Grigoraș dă vina pe problemele financiare pentru umilința cu Dinamo. Antrenorul nu crede că jucătorii săi „au lăsat-o mai moale”

Redactor:
Dan Mirea
Grigoraș dă vina pe problemele financiare pentru umilința cu Dinamo. Antrenorul nu crede că jucătorii săi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a zdrobit Pandurii, scor 4-0, în „Ștefan cel Mare”, după un meci modest făcut de gorjeni, care joacă de câteva luni neplătiți. Petre Grigoraș a vorbit, la finalul meciului despre jocul pandurilor, dar și despre situația delicată în care se află clubul.

Ce să spun? E o surpriză pentru că imaginea Pandurilor din campionat nu a fost cea arătată în această seară. A fost o repriză de coșmar pe care greu o poți explica. Poate tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă s-a transpus în această seară. Asta e viața. Nu avem altceva de făcut decât să mergem în continuare. Nu poți să analizezi evoluția unei echipe numai după acest meci.

Din păcate, azi a fost ceva special, nu-i explicabil acest lucru. Dar am suferit o înfrângere usturătoare. Destul de umilitoare. Au jucat singuri, și-au creat o sumedenie de ocazii, chiar dacă am mai avut și noi ocazii în a doua repriză”, a declarat Grigoraș, la finalul meciului.  

„Nu cred că a fost o formă de protest jocul lor din această seară. Ar fi putut încerca altceva, nu cred. Am fost dominați la toate capitolele. Toate lucrurile care s-au întâmplat până acum  și-au spus cuvântul”.

„Lazar nu a fost singurul vinovat și ceilalți sunt de vină. A făcut o gafă. Acum e prea repede să mă gândesc la ce voi face în urma partidei de azi. Am pierdut suficente partide din cauza problemelor de portar, dar azi nu se pune problema. O să așteptăm. Au trecut destul de multe luni de când nu s-a întâmplat nimic. O să aștept până la final, să vedem ce se întâmplă. Vom continua atât timp cât vom putea. Ar fi păcat ca echipa să moară”. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…