Replica lui Pique după ce a declanșat un scandal monstru în Spania: „Nu voiam să spun atunci, dar tot ce s-a scris s-a dovedit a fi fals”

Replica lui Pique după ce a declanșat un scandal monstru în Spania:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gerard Pique, fundașul echipei FC Barcelona, a declarat într-o conferință de presă înaintea meciului cu Manchester City din etapa a treia a grupelor Ligii Campionilor, că decizia de a se retrage din națională după Campionatul Mondial din 2018 îi aparține în totalitate și este definitivă.

Fundașul echipei FC Barcelona a fost acuzat că și-a tăiat mânecile tricoului unde erau imprimate culorile cu drapelul Spaniei, la meciul cu Albania din preliminariile Campionatului Mondial.

„Decizia mea este definitivă, tot ce s-a întâmplat în Albania a grăbit asta. Nu voiam să spun atunci, dar tot ce s-a scris despre tricou și s-a dovedit a fi fals m-a obligat să vorbesc. Am citit că m-au dat afară Twitter, As, Marca sau OK Diario, marioneta lui Florentino, dar nu este așa. Nu am decis să plec din cauza ziarelor sau a celor ce scriu pe Twitter. Decizia am luat-o eu, pentru că eu merit să spun când plec din echipă. Dacă ne calificăm la Cupa Mondială, voi avea 10 ani la națională și voi avea 31 de ani. Este cea mai bună decizie, cred că este momentul ca alte generații să ocupe locul lăsat de mine”, a declarat Pique.

Pentru Barcelona, urmează un meci foarte important, cu Manchester City, în grupa C din Liga Campionilor, iar Pique este convins că un succes va califica formația antrenată de Luis Enrique în optimile de finală, de pe primul loc.

„Una dintre partidele care te motivează cel mai mult. Este o provocare pentru noi. Manchester City are un joc asemănător cu cel al nostru, își creează multe ocazii de a marca în urma unei posesii prelungite și presing avansat. Ne aflăm în această grupă pentru a o câștiga. Cu o victorie în meciul de miercuri, facem un pas gigantic spre acest obiectiv. Urmează alte partide apoi, dar meciul cu City este cel mai important, pentru că un succes ne duce la cinci puncte avans față de ei”, a mai spus Pique.

Partida dintre FC Barcelona și Manchester City, formație pregătită de Josep Guardiola, fost antrenor al campioanei Spaniei, va avea loc miercuri seară, de la ora 21:45.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare