Snooker: Ronnie O’Sullivan – Neil Robertson, a doua semifinală de la European Masters

European Masters, primul turneu de puncte din snooker-ul mondial organizat în România, are parte de o distribuție stelară a semifinalelor, cu patru jucători din Top 10 mondial: Ronnie O'Sullivan, Mark Selby, Neil Robertson și Judd Trump.
Snooker: Ronnie O'Sullivan - Neil Robertson, a doua semifinală de la European Masters

European Masters, primul turneu de puncte din snooker-ul mondial organizat în România, are parte de o distribuție stelară a semifinalelor, cu patru jucători din Top 10 mondial: Ronnie O’Sullivan, Mark Selby, Neil Robertson și Judd Trump.

Campionul mondial Mark Selby și Judd Trump au jucat impresionant vineri la prânz, câștigându-și meciurile la zero, pentru a stabili un prim duel de vis în careul de ași, iar Ronnie O’Sullivan îl va avea că adversar pe Neil Robertson, cel care a închis ziua sferturilor de finală cu doar 20 de minute înainte de miezul nopții.

Judd Trump a fost, vineri, primul jucător care și-a asigurat accesul în semifinalele European Masters. Jucătorul de 27 de ani l-a învins cu un neașteptat 4-0 pe cvadruplul campion mondial John Higgins, la capătul unui meci cu jocuri mult mai echilibrate decât o arată scorul final. Mark Selby a trecut fără probleme în cel de-al doilea sfert de finală de Alfred Burden, scor 4-0.

Cu tribunele pline, în sesiunea de seară, Ronnie O’Sullivan s-a descătușat și a obținut en fanfare calificarea în semifinalele European Masters, după o victorie cu 4-1 în față lui Mark Davis. Jucătorul de 44 de ani a câștigat singurul sau frame cu un break de 124, dar englezul a plusat și a pus capăt meciului în uralele fanilor, după o vizită la masă de 129 de puncte.

Ziua dedicată sferturilor de finală s-a încheiat cu un meci-maraton, târziu în noapte. După o prima sesiune încheiată pe repede-înainte, în doar două ore și jumătate, și un succes în stilul caracteristic al „Rachetei”, Neil Robertson și mai ales Anthoney McGill le-au testat răbdarea spectatorilor prezenți la circul Globus. Scoțianul a lungit până la extrem pauzele dintre lovituri, iar ratările au contribuit și ele la fragmentarea ritmului de joc. Australianul s-a impus totuși, 4-2, completând distribuția semifinalelor.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]