Puștii talentați ai fotbalului românesc. Nicu Carnat, primul contract profesionist la un club din Anglia. „Sper să-l impresionez rapid pe antrenor!”

Puștii talentați ai fotbalului românesc. Nicu Carnat, primul contract profesionist la un club din Anglia.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicu Carnat și-a luat rucsacul în spate și a plecat, în urmă cu trei ani și jumătate, să-și clădească o carieră de fotbalist în Anglia. Puștiul crescut la Academia Hagi, într-o generație cu Hagi jr, Kilyen, Dur-Bozoancă, Căpușă sau Trancă, s-a rupt fără regrete de România, fiind convins că va prinde trenul fericirii. Călătoria lui s-a oprit în gara numită Wolverhampton Wanderers, iar astăzi, Nicu a primit biletul mult așteptat, sub forma unui contract pe trei ani cu gruparea engleză din Championship (liga a doua). „Este un prim vis împlinit”, spune puștiul născut la Albă Iulia. „Deocamdată joc la U23, dar sper să-i impresionez cât mai repede pe antrenorul primei echipe, Walter Zenga. Încă nu am avut ocazia să stau de vorbă cu el”, continuă jucătorul reprezentat de agentul Cătălin Sărmășan. Zenga a preluat pe „Wolves” în acest sezon și are ca obiectiv promovarea. Deocamdată, echipa este pe locul 8 după 9 etape, la cinci puncte de lider.

Antrenor la numai 18 ani!

Nicu s-a obișnuit deja cu viața din Anglia. Și-a încheiat o parte din studii, iar în paralel și-a luat atestatul de antrenor. „Am făcut un curs de un an și jumătate, organizat de federația engleză. Nu mă voi opri însă aici, vreau să continui pe acest drum. Am caiete pe care scriu antrenamentele pe care le fac, iar ultima dată când am fost acasă, am condus ședința de antrenament de la Unirea Albă Iulia. Băieții au fost încântați, pentru că nu prea au ocazia să facă astfel de antrenamente”, spune Nicu.

În țară, tânărul internațional român a jucat atacant central, în Anglia s-a reprofilat ca „număr 10” sau extremă stânga. „Aici am început să folosesc și piciorul stâng. Se pune mult accent pe posesie, pe jocul în viteză. Trebuie să gândești rapid și să-ți surprinzi adversarul”, spune Nicu. La 1,84 metri înălțime și 76 de kilograme, el are un fizic ideal, deși mai vrea să mai pună cel puțin 1-2 kilograme de masă musculară.

Nicu a marcat în sezonul trecut 18 goluri la U18 și U21, anul acesta vrea să-și facă ucenicia și la U23, într-un campionat puternic, unde joacă și mulți jucători valoroși. Dacă prima echipă este în liga a doua, echipa de U23 a lui Wolverhampton joacă în Premier League. „Au o academie foarte bună. Au intrat în Premier League în urmă cu  câțiva ani și nu au mai ieșit de acolo”, spune Carnat. Nicu nu face caz de numele lui nici măcar acum, după infuzia britanică. „La tata în buletin scrie Cârnaț, la mine e trecut Carnat, fără diacritice. Nu mă deranjează în niciun fel. Am spus și voi spune mereu, sunt mândru de numele meu”, explică puștiul.

Nicu Carnat este unul dintre puștii care pot ridica naționala de fotbal pe soclul pe care a fost odată.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…