Pas greșit făcut de Lucescu în campionatul Rusiei. Anzhi – Zenit 2-2

Pas greșit făcut de Lucescu în campionatul Rusiei. Anzhi - Zenit 2-2
  • Publicat:
  • Actualizat:

Zenit Sankt Petersburg, echipa antrenată de românul Mircea Lucescu, a terminat la egalitate, scor 2-2, în deplasare, cu Anzhi, în etapa cu numărul opt din campionatul Rusiei și ocupă locul trei în clasament, cu 16 puncte, fără înfrângere.

Au marcat: Berisha 28′ (pen.), Boli 64′ / Dzyuba 6′, 18′. În urma acestui rezultat, echipa antrenată de Mircea Lucescu a rămas la trei puncte distanță de liderul Spartak Moscova, formație pe care o va întâlni în runda următoare, pe teren propriu, duminică, 2 octombrie.

Dzyuba a deschis scorul după numai șase minute de joc, din pasa lui Shatov. După numai 12 minute, aceiași jucători au colaborat la golul al doilea marcat de formația lui Mircea Lucescu. Nu a fost suficient pentru ca Zenit să câștige partida din deplasare, cu Anzhi. Gazdele au redus din diferență în minutul 28, prin Berisha, care a transformat o lovitură de la 11 metri, iar Boli a restabilit egalitatea în minutul 64.

Anzhi: Belenov – Parshivlyuk, Lazic, Yambere, Mensah – Ilicevic (Moutari 82′), Musalov – Berisha (Ebecilio 86′), Gasanov, Georgievski – Budkivsky (Boly 56′). Antrenor: Pavel Vrba.

Zenit: Kerzhakov – Smolnikov, Criscito, Neto, Zhirkov – Giuliano, Witsel (Mauricio 67′), Garcia – Shatov (Djordjevic 79′), Dzyuba, Mak (Kokorin 56′). Antrenor: Mircea Lucescu.

Joi, de la ora 22.05, Zenit Sankt Petersburg va juca în grupele Europa League, pe teren propriu, împotriva olandezilor de la AZ Alkmaar. După prima rundă, Zenit are o victorie, 4-3 în deplasare cu Maccabi Tel Aviv.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată țara
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată țara
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri