Lucian Sânmărtean a rămas îndrăgostit de Christoph Daum, chiar dacă i-a închis ușa la națională. Ce a declarat mijlocașul

Lucian Sânmărtean continuă să-și exprime admirația pentru Christoph Daum. Mijlocașul de 37 de ani a rămas impresionat de faptul că selecționerul României i-a transmis personal că nu mai face parte din planurile echipei naționale.
Lucian Sânmărtean a rămas îndrăgostit de Christoph Daum, chiar dacă i-a închis ușa la națională. Ce a declarat mijlocașul

Lucian Sânmărtean continuă să-și exprime admirația pentru Christoph Daum. Mijlocașul de 37 de ani a rămas impresionat de faptul că selecționerul României i-a transmis personal că nu mai face parte din planurile echipei naționale.

Christoph Daum încearcă să reconstruiască echipa națională și una dintre victime este Lucian Sânmărtean. Neamțul i-a tăiat orice speranță mijlocașului de 37 de ani și i-a transmis că nu va mai fi chemat, indiferent de forma pe care o arată. Sânmărtean nu s-a supărat însă, ba dimpotriva.

Faptul că selecționerul României a ales să-i transmită personal această decizia i-a stârnit admirație. Sânmărtean îl laudă pe Christoph Daum pentru stilul pe care-l are și îi urează succes în preliminariile pentru CM 2018.

„Faptul că m-a sunat, faptul că a avut o poziție de bărbat cu coloană, nu mă face decât să îl apreciez și să îi doresc succes la naționala pentru că naționala are nevoie de rezultate. Pe mine m-a surprins. Nu știu câți antrenori din România, dacă erau selecționeri, ar fi sunat un jucător ca să aibă o discuție bărbătească, să îl aprecieze, să îl felicite pentru ceea ce a făcut. Bărbătește mi-a spus acest lucru și din punctul meu de vedere a avut coloană.

Chiar vorbeam și cu familia că îl prețuiesc pentru că este un tip care mi-a spus lucrurile în față foarte cald. Un domn distins. Pe mine m-a făcut să nu regret că nu mai sunt convocat”, a declarat Sânmărtean la Dolce Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]