Corona a trecut cu brio de primul test important al sezonului. Sorina Tîrcă începe să confirme în Liga Națională! Pe mâna jucătoarei de 17 ani, Brașovul a refăcut un handicap de 3 goluri la Vâlcea

Redactor:
Marius Hutu
Corona a trecut cu brio de primul test important al sezonului. Sorina Tîrcă începe să confirme în Liga Națională! Pe mâna jucătoarei de 17 ani, Brașovul a refăcut un handicap de 3 goluri la Vâlcea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Altădată un mare derby în Liga Națională, când echipele se numeau Oltchim și Rulmentul, reprezentantele localităților Vâlcea și Brașov au deschis etapa a 3-a în Liga Națională de handbal feminin, în fața unor tribune mai degrabă goale. Corona s-a impus cu 29-25 (15-14) pe terenul echipei HCM și a urcat pe locul 1 provizoriu, cel puțin până la partida de joi dintre CSM București și CSM Roman (joi, ora 17:30).

Înaintea acestei runde, HCM Rm. Vâlcea și Corona Brașov aveau maximum de puncte, dar pentru fiecare urma primul test al „adevărului” după schimbările efectuate în vară. Gazdele au schimbat mai bine de 60% din lot, în timp ce formația vizitatoare a început un nou ciclu cu Mariana Tîrcă pe banca tehnică, dar și cu multe jucătoare de perspectivă în lot.

Una dintre acestea, Sorina Tîrcă, avea să fie jucătoarea finalului primei reprize. Gazdele au gestionat mai bine prima parte a jocului și s-au desprins la 9-6 (min. 15). Antrenoarea a cerut time-out, iar Corona a început să reintre în joc. Ultimele 10 minute i-au aparținut Sorinei Tîrcă, handbalistă de numai 17 ani, care a marcat patru goluri, cu care Brașovul a revenit de la 8-11 la 15-14 la pauză. Mai mult revenirea pe tabela de marcaj s-a produs într-un moment de superioritate numerică a gazdelor, care s-au văzut egalate în cele 2 minute de la 11-13 la 13-13.

Cu un gol înscris chiar în finalul reprizei întâi, Corona a intrat cu moral bun la cabine și a revenit și cu mai mult entuziasm. Apărarea Brașovului a început să se lege, iar Denisa Dedu a susținut-o impecabil dintre buturi, inclusiv cu două parade de la 7 metri în fața coordonatorului Ani Senocico. Jocul Coronei s-a simplificat, a recuperat multe mingi în apărare și a dat drumul la contraatacuri, finalizate de Laura Chiper și Camelia Hotea. Astfel, în ultimele 10 minute, Brașovul a intrat cu 27-21, suficient pentru a avea un final de joc liniștit.

După 60 de minute a câștigat cu 29-25 și a trecut cu brio primul test important al sezonului.

  • Au marcat: Senocico 8, Adespii 4, Beleshka 4, Simion 3, Gomes 2, Khouildi 2, Gavrilă 1, Vizitiu 1 / Pricopi 6, Chiper 5, Hotea 5, S. Tîrcă 4, M. Neagu 4, Briscan 2, Dincă 2, Ciuciulete 1.

Reacții după meci: 

Mariana Tîrcă, antrenor Corona: „A fost un meci echilibrat în prima parte, îmi pare rău că sunt legată sufletește și de Vâlcea, dar mă bucur pentru rezultat, continuăm seria victoriilor și pentru noi contează mult. Avem o echipă combinată între maturitate și experiență, trebuie să găsim o jucătoare sau o echipă care să suplinească ceea ce a fost anul trecut Cristina Zamfir. Mă bucur că apar jucătoare cu finalizare pe toate posturile, este un mare câștig, ca și devotamentul și dăruirea fetelor. Eu îmi doresc să construim o echipă frumoasă, bătăioasă pe faza de apărare, să profităm de extremele pe care le avem și să găsim soluții la nouă metri cu interi penetranți și eficienți pe poarta adversă.  Vâlcea este o echipă transformată mult față de anul trecut, relațiile de joc mai trebuie sudate, eu cred că va avea un viitor frumos într-un timp nu prea îndelungat

Constantin Ștefan, antrenor HCM Rm. Vâlcea: „A fost un meci frumos, cu o Corona într-o zi bună și un portar foarte inspirat. Ne-am propus foarte mult de la acest meci și din păcate am reușit puțin, fetele și-au dorit, și-au creat multe situații de finalizare, dar nu am fructificat și de acolo au plecat contraatacurile Coronei și astfel am primit goluri ușoare. A fost lipsă de inspirație a fetelor  la finalizare, am încercat diverse variante, dar nu ne-au ieșit prea multe, ca să putem să răsturnăm jocul. Diferența la acest meci este făcută de Denisa Dedu, pe care o felicit pentru evoluția avută. Eu sunt mulțumit de lotul care îl am la dispoziție, sper ca de la meci la meci să jucăm mai bine. Nici acum nu am jucat chiar rău, dar ne-am inhibat în fața porții și asta ne-a costat”

Într-o altă partidă disputată miercuri, „U” Cluj a înregistrat primul succes al sezonului, scor 31-24 pe terenul revelației etapei trecute, CSM Bistrița. Alla Sheiko a fost cea mai bună jucătoare a meciului, cu 9 goluri.

Foto: Dan Lixandru

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…