Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Premier League » Internaționalul englez Dele Alli a semnat un nou contract cu Tottenham Hotspur

Internaționalul englez Dele Alli a semnat un nou contract cu Tottenham Hotspur

Mijlocașul Dele Alli, care a jucat pentru selecționata Angliei la Euro 2016, a semnat, luni, un nou contract cu Tottenham Hotspur, scadent în 2022, se arată pe site-ul oficial al clubului londonez.
Internaționalul englez Dele Alli a semnat un nou contract cu Tottenham Hotspur

Mijlocașul Dele Alli, care a jucat pentru selecționata Angliei la Euro 2016, a semnat, luni, un nou contract cu Tottenham Hotspur, scadent în 2022, se arată pe site-ul oficial al clubului londonez.

Transferat de Tottenham în 2015, de la MK Dons, Dele Alli își prelungește astfel pentru a doua oară contractul, după ce la începutul acestui an semnase până în 2021 cu formația de pe White Hart Lane.

În sezonul 2015-2016, primul la Tottenham, Dele Alli a jucat 33 de meciuri în Premier League și a reușit să marcheze 10 goluri și să dea nouă pase decisive, cifre care l-au ajutat să fie convocat în lotul Angliei pentru Euro 2016. La turneul final din Franța, Dele Alli s-a aflat pe teren în toate cele patru meciuri ale Angliei și a oferit o pasă de gol în meciul câștigat cu 2-1, în faza grupelor, împotriva Țării Galilor.

Dele Alli are cinci meciuri disputate, precum și un gol și o pasă decisivă în actuala stagiune din Premier League. Mijlocașul în vârstă de 20 de ani a fost folosit de Mauricio Pochettino și în partida disputată, la mijlocul săptămânii trecute, în prima rundă din grupa E a Ligii Campionilor, însă nu a putut să împiedice eșecul suferit de Tottenham, scor 1-2 pe teren propriu cu AS Monaco.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]